Sfârșit tragic pentru o româncă din Italia, în a treia zi de Crăciun. Rodica s-a prăbușit pe stradă din senin și a murit în drum spre spital
Rodica, o îngrijitoare româncă în vârstă de 65 de ani, care lucra în Italia, a murit marți, în a treia zi de Crăciun, după ce i s-a făcut rău pe stradă. Femeia s-a prăbușit din senin, a fost resuscitată la fața locului, însă s-a strins în ambulanță, în drum spre spital.
De Redactia Observator la 28.12.2022, 12:18Ieri, în jurul orei 10:40, în timp ce se plimba pe străzile din orașul Massa, în regiunea Toscana, o româncă de 65 de ani a început să se simtă rău și s-a prăbușit inconștientă pe caldarâm.
Scena dramatică s-a întâmplat pe via Marina Vecchia, în apropierea Centrului de Sănătate Mintală din localitate, potrivit jurnaliștilor La Nazione. Imediat, trecătorii au dat alarma și au sunat la salvare, iar echiajul de prim-ajutor sosit la fața locului a început să o resusciteze pe femeie. Vâzând, însă, că nu își revine, au decis transportarea ei de urgență la spitalul N.O.A. din Massa.
Românca a murit în drum spre spital
Din nefericire, în drum spre spital, inima Rodicăi a cedat, eforturile paramedicilor de a-i salva viața fiind în zadar.
- Românca arestată pe nedrept în Spania, după ce Poliția a confundat-o, cere despăgubiri. Timp de 6 zile, ea şi...
- Coșmarul unei românce din Spania. Mirela a fost băgată la închisoare, după ce polițiștii au confundat-o cu o...
- "Suntem din ce în ce mai îngrijorați". Poliția britanică face apel pentru găsirea unei românce. Florina este...
În urma verificărilor, poliția a identificat femeia ca fiind Rodica Ciubotaru, în vârstă de 65 de ani, de naționalitate română și care lucra ca îngrijitoare de câțiva ani în orașul Massa. Femeia ar avea rude în provincia La Spezia, cu care ținea legătura.
Carabinierii au deschis o anchetă în acest caz și continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea tragedei. Legiștii urmează să efectueze autopsia și să comunice cauza exactă a morții femeii.