Șofer român de TIR, filmat cum conduce în direcția greșită pe o autostradă din Croația. Riscă o amendă uriașă și multe zile de închisoare
Un șofer român de TIR riscă o amendă uriașă, dar și câteva luni după gratii, după ce a fost protagonistul unor scene teribile în Croația, care puteau duce la o tragedie. Tânărul de 37 de ani a fost filmat intrând cu autotrenul pe autostrada A4, dar în direcția greșită. Și-a dat seama ce a făcut, a întors camionul blocând cele trei benzi de circulație, apoi a continuat să conducă. Totul, sub privirile îngrozite ale celorlalți șoferi.
De Veronica Micu la 11.05.2023, 20:35Miercuri, în jurul prânzului, Departamentul de Poliție Varaždin a confirmat pentru jurnaliștii 24 Sata că, în jurul orei 11:40, a primit o serie de sesizări despre un camion care a intrat pe sensul greșit al autostrăzii A4, venind din direcția stației de taxare Breznički Hum.
Șoferul a realizat ce a făcut, așa că a decis să întoarcă mastodontul, blocând astfel cele trei benzi de circulație. Totul, sub privirile îngrozite ale celorlalți șoferi. După mai multe manevre, a reușit să întoarcă TIR-ul în direcția bună, așa că a condus până la Zagreb.
Momentul a fost filmat de o cameră de supraveghere:
- ANIMAŢIE. Cum i-a "ameţit" pe poliţişti un şofer beat, drogat şi cu permisul suspendat, pe străzile din...
- Mașină Google Street View, izbită în plin de tren şi făcută zob, la Butoiești. Vehiculul a fost aruncat la 30...
- Tânăr din Dolj, prins la volan fără permis și rupt de beat, aproape în comă alcoolică. Băiatul a fost...
Șoferul român de TIR riscă 120 de zile de închisoare
Ieri, presa croată a dezvăluit că șoferul cu pricina este un român în vârstă de 37 de ani. Când polițiștii au dat de urma lui, tânărul a refuzat testarea cu aparatul etilotest.
Pentru infracțiunile comise, românul riscă o amendă de 6480 de euro, 120 de zile de închisoare, precum și impunerea unei măsuri de protecție care interzice utilizarea unui permis de conducere străin pe teritoriul Republicii Croația, pentru următorii doi ani.