Antena LIVE

Starea de sănătate a lui Kim Jong-Un este incertă. Liderul Coreei de Nord, absent de pe 11 aprilie

Lumea întreagă este cu ochii pe Coreea de Nord. Conform unor informaţii, cel mai de temut dictator din lume, Kim Jong-Un, ar fi în stare gravă după o intervenţie pe cord. Luna aceasta liderul nord-coreean a lipsit pentru prima dată de la mai multe evenimente publice, inclusiv de la aniversarea bunicului său, fondatorul naţiunii. Dacă problemele de sănătate nu se vor remedia, sora sa, Kim Yo-Jong, ar putea deveni primul conducător femeie al Coreei de Nord.

De la 21.04.2020, 23:58

Pe 15 aprilie, liderul suprem a lipsit de la una dintre cele mai importante sărbători naţioanele: Ziua Soarelui, când s-au aniversat 108 ani de la naşterea fondatorului Kim Il Sung. Atunci au apărut şi primele semne de întrebare.

Kim Jong-Un, în vârstă de 36 de ani, a fost văzut ultima oară în public pe 11 aprilie, când s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali pentru a dezbate o nouă strategie de combatere a pandemiei.

Jim Sciutto, jurnalist CNN - Statele Unite monitorizează informaţii potrivită cărora ar fi suferit o intervenţie chirurgicală. Se pare că au existat complicaţii şi acum sănătatea sa este pusă în pericol.

O sursă citată de cotidianul sud-coreean Daily NK susţine că liderul nord-coreean se recuperează la o reşedinţă dintr-o zonă montană, după ce a fost supus unei operaţii pe cord, pe 12 aprilie.

Starea de sănătate a liderul nord-coreean, incertă

Aceeaşi sursă anonimă spune că în ultimele luni, starea de sănătate a lui Kim Jong-Un s-a înrăutăţit din cauza fumatului excesiv, obezităţii şi nivelului de muncă foarte ridicat. Autorităţiile sud-coreene au transmis că nu există informaţii oficiale care să confirme aceste zvonuri.

În cazul în care starea de sănătate nu îi va permite lui Kim Jong-Un să revină la conducerea ţării, atribuţiile sale ar putea să îi fie preluate de sora sa mai mică. În vârstă de 31 de ani, Kim Yo-Jong, i-a fost alături fratelui său, la summit-urile pentru denuclearizare.

În timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2018, Kim Yo-Jong a scris istorie după ce a devenit primul membru al "dinastiei" nord-coreene, care a păşit pe teritoriul Coreei de Sud de la războiul din anii 50'.

Kim Yo Jong este acum director de propagandă şi ar putea deveni prima femeie la conducerea popoprului nord-coreean.

Ți-a plăcut acest articol?

coreea de nord kim jong un
Întrebarea zilei
Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 1 mai 2024. Capricornii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 30.04.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Dua Lipa și Callum Turner s-au ținut de mână în timpul unei plimbări. Cei...
ZU
Publicat 30.04.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Halil Ibrahim Ceyhan impresionează pe scenă. Actorul nu renunță la visul său...
Happy
Publicat 26.04.2024
Alimente împotriva inflamației cronice. De ce pot ameliora simptomele
Medicool
Publicat 30.04.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024