Statele Unite au raportat primul caz de infecție cu varianta Omicron. Pacientul, depistat în California după o călătorie în Africa de Sud
Omicron a ajuns în SUA, primul caz fiind depistat la o persoană vaccinată cu schema completă care a călătorit din Africa de Sud la San Francisco, în California. Potrivit unei declarații făcute de dr. Anthony Fauci, pacientul are ”simptome ușoare”.
De Ana Maria Ghiarasim la 01.12.2021, 21:35Dr. Anthony Fauci, consilierul medical al Casei Albe, a declarat că pacientul diagnosticat cu primul caz raportat al variantei de coronavirus Omicron în SUA a călătorit din Africa de Sud la San Francisco, California, și se confruntă cu „simptome ușoare”, scrie CNN.
„Individul s-a întors din Africa de Sud pe 22 noiembrie și a fost testat pozitiv pe 29 noiembrie”, a spus dr. Fauci. Pacientul se află în izolare iar contactele sale apropiate au fost testate și ele. Până acum, rezultatele testelor lor au ieșit negative.
”Persoana infectată cu Omicron este vaccinată cu schema completă și prezintă simptome ușoare, în curs de ameliorare”, a mai spus dr. Fauci.
Secvențierea genomică a fost efectuată la Universitatea din California din San Francisco, iar secvența a fost confirmată la CDC ca fiind în concordanță cu varianta Omicron.
Prime cazuri suspecte de Omicron în România
România are și ea trei cazuri suspecte de Omicron, la persoane care au fost repatriate cu un avion Tarom din Africa de Sud. Este vorba despre un sportiv și doi turiști ale căror rezultate la testele covid au ieșit pozitive. În toate cele trei cazuri se vor trimite probe la Institutul National de Cercetare Medico- Militară "Cantacuzino" Bucureşti pentru secvențiere.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut deja o recomandare persoanelor de peste 60 de ani sau cu comorbidităţi să evite călătoriile pentru a nu se infecta. Apoi, OMS a precizat că numai cei care nu sunt vaccinaţi sau imunizaţi prin boală ar trebui să renunţe la deplasarea în zone cu "transmisie comunitară" a virusului.