Tânărul care a tras în Donald Trump căutase pe internet "cât de departe se afla Oswald de Kennedy"
Tânărul care a încercat în 13 iulie să îl ucidă pe candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, căutase recent pe internet informaţii despre asasinarea preşedintelui american John F. Kennedy, a dezvăluit miercuri directorul FBI (Biroul Federal de Investigaţii) Christopher Wray, citat de Reuters.
De Redactia Observator la 24.07.2024, 21:27Analiza laptopului lui Thomas Crooks, bărbatul în vârstă de 20 de ani care a tras asupra lui Trump, a stabilit că el încercase să afle pe Google "cât de departe se afla Oswald de Kennedy". Căutarea a avut loc în 6 iulie, chiar în ziua în care Crooks se înregistrase ca participant la mitingul electoral din Butler, în statul Pennsylvania, unde a comis ulterior atentatul, a precizat Wray în faţa comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, potrivit Agerpres.
Harvey Lee Oswald este cel care l-a asasinat pe Kennedy în 22 noiembrie 1963, la Dallas, în statul Texas.
Spre deosebire de Oswald, care a reuşit pe moment să scape după atentat, Crooks a fost doborât de Secret Service, instituţia care asigură protecţia demnitarilor americani, după ce apucase să tragă opt focuri de armă.
Tentativa de asasinare a lui Donald Trump. Thomas Crooks a folosit o puşcă automată AR-15
- Şefa Secret Service, Kimberly Cheatle, a demisionat după tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump
- "A sunat precum cel mai mare ţânţar din lume. Dar era un glonţ". Trump l-a sunat pe Robert Kennedy Jr şi i-a...
- O animaţie 3D arată cât de aproape a fost Donald Trump de moarte. Traiectoria glonțului după ce a întors capul:...
- Tânărul care a tras în Donald Trump, depistat de poliţie cu 30 de minute înainte de a deschide focul. În...
- Ce s-ar fi întâmplat în SUA dacă Donald Trump era asasinat?
Crooks a folosit o puşcă automată AR-15 cu pat rabatabil, ceea ce potrivit lui Wren a contribuit la faptul că nu a fost observat înainte de a-i răni pe Trump şi pe doi participanţi la miting şi de a-l împuşca mortal pe altul.
Directorul FBI le-a mai declarat parlamentarilor că Crooks a pilotat o dronă la circa 180 de metri de scena de pe care urma să vorbească Trump la miting şi a transmis în direct imagini timp de circa 11 minute, cu aproximativ două ore înainte de eveniment.
În automobilul şi locuinţa lui Crooks au fost găsite dispozitive explozive rudimentare, proiectate pentru detonarea de la distanţă. El avea un transmiţător în momentul în care a tras asupra lui Trump, dar FBI consideră că nu ar fi reuşit să detoneze dispozitivele.
În urma atentatului, după ce a fost şi ea audiată în Congers, directoarea Secret Service Kimberly Cheatle a demisionat marţi.