Antena LIVE

Curs valutar

Ţara care a emis primul certificat din lume pentru taxiuri zburătoare. Când ar putea fi puse în funcţiune pentru publicul larg

China a emis oficial vineri prima certificare din lume pentru un taxi zburător autonom şi electric, a anunţat compania producătoare, semn al unei potenţiale autorizări iminente privind exploatarea comercială a acestor vehicule în întreaga ţară, informează AFP, citat de Agerpres

De la 13.10.2023, 18:39
WhatsApp
Ţara care a emis primul certificat din lume pentru taxiuri zburătoare. Când ar putea fi puse în funcţiune pentru publicul larg Profimedia Images

Acest "certificat tipizat", care dovedeşte siguranţa şi navigabilitatea aparatului, a fost emis pentru o aeronavă construită de start-up-ul chinezesc EHang, unul dintre liderii mondiali din sectorul în plin avânt al mobilităţii aeriene urbane.

China, una dintre naţiunile fruntaşe în acest domeniu

Este vorba despre primul eVTOL ("Aeronavă electrică cu decolare şi aterizare verticale") din lume care a obţinut un astfel de certificat, a precizat compania, ceea ce face din China una dintre naţiunile fruntaşe în acest domeniu. "Administraţia chineză pentru aviaţie civilă (CAAC) a emis certificatul tipizat pentru sistemul de aeronavă fără pilot EH216-S", a precizat instituţia într-un comunicat.

Documentul indică faptul că vehiculul "îndeplineşte cerinţele de navigabilitate" şi "posedă capacităţile de siguranţă pentru operaţiuni cu echipaj uman" (cu oameni la bord - n.red.), a detaliat CAAC.

Solicitarea unui certificat tipizat, un proces îndelungat şi costisitor

Solicitarea unui certificat tipizat este un proces îndelungat şi costisitor, dar care, odată ce documentul a fost obţinut, deschide larg uşa spre utilizarea aeronavelor de acest tip de către publicul larg. "Acest model va face obiectul unor examene de calificare operaţională şi va fi oficial pus în exploatare comercială după ce a îndeplinit cerinţele", a precizat CAAC.

Vom vedea în curând pasageri plătitori de bilete folosind aceste aeronave pe cerul Chinei? "Sperăm să devenim primii din lume, pe termen scurt, care lansează exploatarea comercială a eVTOL cu pilot automat", a declarat Hu Huazhi, fondatorul şi CEO-ul companiei EHang.

Considerată unul dintre liderii mondiali din domeniul mobilităţii aeriene urbane, compania chineză a fost înfiinţată în 2014 înainte să fie listată la Bursa Nasdaq în 2019. Ea are sediul general în metropola Guangzhou din sudul Chinei. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

china taxi certificat
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024