Trei cubanezi au supraviețuit 33 de zile pe o insulă pustie din Bahamas, hrănindu-se doar cu nuci de cocos
Garda de Coastă americană a salvat trei cetățeni cubanezi de pe o insulă părăsită din Bahamas, unde naufragiaseră în urmă cu 33 de zile. Cei doi bărbați și o femeie au supraviețuit hrănindu-se cu nuci de cocos. "Este extraordinar. Am fost uimit să îi găsesc într-o formă atât de bună", a declarat locotenentul Justin Dougherty.
De Iulia Iancu la 11.02.2021, 10:54- Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1
Un echipaj aerian, aflat în misiune de patrulare, i-a observat pe cei trei, doi bărbați și o femeie, care făceau semne disperate. Victimele naufragiului supraviețuiseră 33 de zile pe o insulă pustie situată între Arhipelagul Florida Keys și Cuba, scrie BBC.
“Ceva mi-a atras atenția”, a declarat Riley Beecher, care se afla în misiunea de patrulare. Din păcate, echipajul condus de el nu era echipat corespunzător pentru o misiune de salvare și nici nu cunoșteau limba spaniolă pentru a comunica cu cei trei, pentru a-i salva imediat.
“Din păcate, printre noi nu se aflau vorbitori de spaniolă, dar am fost capabil, cu puținul pe care îl știam eu, să descopăr că sunt din Cuba și că aveau nevoie de asistență medical. S-au asigurat să ne transmită că se aflau pe insula respectivă de mai bine de o lună”.
Grupul format din doi bărbați și o femeie le-au declarat salvatorilor că au înotat până pe insulă, după ce barca lor s-a scufundat.
„La prima vedere, insula nu oferea prea multe”, dar ei au reușit să supraviețuiască cu puținul oferit de arbuști și cei câțiva copaci, a declarat un oficial. Acesta a mai adăugat că pe lângă nucile de cocos, cei trei au supraviețuit hrănindu-se cu șobolani și scoici.
Marți, cei doi bărbați și femeia au fost preluați de pe insula pustie și transportați la spital. Membrii echipei de salvare au declarat că nu s-au mai întâlnit niciodată cu o astfel de situație.
“Nu am mai întâlnit pe nimeni care să supraviețuiască atât de mult timp pe o insula pustie”, a declarat locotenentul Justin Dougherty.
Cazul unui adolescent care i-a uimit pe salvatorii săi
Un adolescent din Canada, care s-a pierdut de familie și prieteni în timp ce se dădea cu snowmobilul, și-a construit un adăpst în zăpadă pentru a supraviețui până când va fi găsit.
„Acest băiat a făcut totul corect, când lucrurile au luat o turnură nefericită. Tânărul s-a separat de grupul său și după mai multe încercări nereușite de a se reîntâlni cu familia sa și-a construit un adăpost în zăpadă pentru a-și petrece noaptea în siguranță. Ne-a făcut misiunea mai puțin dificilă", au transmis salvatorii. „Când membrii echipei noastre l-au întâlnit, el era la adăpost cu mâncare și apă.