Trupul neînsufleţit al lui Shinzo Abe a ajuns la casa din Tokyo. Fostul premier japonez va fi înmormântat doar în prezenţa familiei
Trupul neînsufleţit al lui Shinzo Abe a ajuns, sâmbătă, la domiciliul său din Tokyo, soţia sa Akie fiindu-i alături în maşina funerară care a părăsit în cursul dimineţii spitalul din Kashihara, lângă Nara, unde fostul premier a fost tratat după atac.
De Redactia Observator la 09.07.2022, 14:07Shinzo Abe, cel mai longeviv premier din istoria Japoniei, a fost împuşcat mortal, vineri, în urma unui asasinat care a şocat întreaga lume. Trupul neînsufleţit a fost transportat la casa sa din Tokyo. El va fi înmormântat marţi.
Partidul Liberal Democrat (LDP) – pe care Abe l-a condus la un moment dat – dar şi alte partide au declarat că îşi vor relua campania înainte de votul de duminică, în care ei şi partenerul de coaliţie Komeito sunt aşteptaţi să-şi consolideze majoritatea în Parlament. Politicienii au spus că sunt hotărâţi să demonstreze că asasinatul a cărui victimă a fost Shinzo Abe nu poate opri democraţia.
Shinzo Abe va fi înmormântat marţi, doar în prezenţa familiei
Shinzo Abe, cel mai longeviv premier din istoria Japoniei, care a fost împuşcat mortal vineri, va fi înmormântat marţi, doar în prezenţa familiei şi a rudelor apropiate. Potrivit presei locale, citate de AFP, un priveghi este prevăzut luni seară.
- Japonia, îngenuncheată de durere. Oamenii îl plâng pe fostul premier asasinat. Flori şi lumânări la locul...
- Cine a fost Shinzo Abe, cel mai tânăr premier din Japonia postbelică. Controversele în care a fost implicat...
- Filmul asasinării lui Shinzo Abe. Criminalul a dezvăluit de ce l-a împușcat pe fostul premier nipon
Duminică seară, Opera din Sydney va fi iluminată în semn de omagiu pentru Shinzo Abe. Asasinatul a fost condamnat de lumea întreagă, preşedintele american Joe Biden spunând că este "stupefiat, şocat şi profund întristrat", iar liderul francez Emmanuel Macron i-a adus un omagiu unui mare "premier care şi-a dedicat viaţa ţării sale şi acţiona pentru echilibrul în lume".
Filmul atacului în care a fost ucis Shinzo Abe
Atacatorul nici nu a încercat să fugă şi a recunoscut că asasinatul a fost premeditat. Fostul premier Shinzo Abe abia îşi începuse discursul în oraşul Nara, când din spatele său s-au auzit două focuri de armă. Un glonţ l-a lovit în piept, iar al doilea în zona gâtului. Zecile de oameni care asistau la eveniment au rămas înmărmuriţi. Gărzile de corp au sărit pe atacator, în timp ce o parte a staff-ului politicianului a încercat să acorde primul ajutor.
Atacatorul a ales să nu fugă şi a aruncat arma înainte de a fi imobilizat. S-a folosit de un dispozitiv artizanal construit chiar de el, similar unei puşti de vânătoare. Pe nume Yamagami Tetsuya, bărbatul are 41 de ani şi este un veteran al marinei japoneze. În urma percheziţiei la el acasă au fost descoperite dispozive explozibile. Nu se ştie deocamdată dacă a avut complici, având în vedere că vizita fostului premier a fost anunţată oficial abia seara trecută. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că a vrut să îl omoare pe fostul premier pentru că ar fi avut legături cu o organizaţie pe care nu o suporta.
În 2006, Shinzo Abe devenea cel mai tânăr premier din istoria postbelică a Japoniei. O succesiune de scandaluri i-a slăbit atât puterea politică, cât şi pe cea fizică. S-a retras un an mai târziu, motivând că suferă de o boală intestinală. A revenit în 2012 şi a rămas în funcţie timp de opt ani. Tot boala l-ar fi determinat să renunţe şi în 2020.