Uciderea Anicăi sau ipoteza unui "joc erotic" încheiat tragic. Românca, mamă a patru copii, a fost omorâtă și aruncată în apele unui râu din Italia
Nouă ipoteză în cazul Anicăi Panfile, românca ucisă în Italia în luna mai a anului trecut. Asfixia constatată în timpul autopsiei s-ar fi produs înainte și nu după loviturile care i-au pus capăt vieţii tinerei de 31 de ani şi ar fi fost parte a unui "joc erotic" între ea și Franco Battaggia, arestat pentru moartea femeii, relatează publicaţia Treviso Today.
De Veronica Micu la 17.02.2024, 14:19Vineri, 16 februarie, anchetatorii au cerut efectuarea unor teste pe probele prelevate, care să certifice dacă tânăra de 31 de ani a consumat droguri înainte de moarte și în ce cantitate, dar şi dacă între ea şi Franco Battaggia a existat un raport intim.
Între timp, omul de afaceri italian și-a schimbat avocatul după ce recursul la Riesame a fost respins.
O nouă ipoteză în cazul morții Anicăi Panfile
Sufocarea Anicăi ar fi putut să se întâmple înainte și nu după loviturile pe care românca de 31 de ani, mamă a patru copii, le-a primit în zona capului și care au contribuit la moartea ei.
- Ce spune fostul mafiot despre Anica, românca ucisă cu sânge rece și aruncată apoi într-un râu. Italianul de 77...
- Fost mafiot italian, arestat pentru uciderea Anicăi Panfile. Tânăra româncă, mamă a patru copii, a fost...
- O nouă pistă în cazul morții Anicăi, românca ucisă și aruncată în apele unui râu din Italia. Criminalul...
- Anica a fost bătută cu mâinile goale până și-a dat ultima suflare. Românca de 31 de ani, mamă a patru copii,...
Asfixia constatată în timpul autopsiei ar fi fost parte a unui "joc erotic" între ea și italianul Franco Battaggia, proprietarul unui cunoscut magazin de pește din Spresiano, care a ajuns la închisoare sub acuzația de omor voluntar. Cei doi ar fi întreținut un act sexual după ce au consumat una sau mai multe doze de cocaină, dar femeia s-ar fi simțit rău. Leziunile la cap ar putea fi încercările lui Battaggia, care era afectat de efectele stupefiantului, de a o trezi. Aceasta ar fi una dintre ipotezele la care procurorul adjunct Valeria Peruzzo lucrează în dosarul asasinării Anicăi Panfile, al cărei cadavru a fost găsit în dimineața zilei de 21 mai, în râul Piave. Anchetatorii sunt, însă, siguri că românca a murit în după-amiaza de joi, 18 mai, când a mers cu Battaggia în casa lui din Arcade.
Faptul că Panfile și Battaggia au întreţinut raporturi intime pare să fi fost stabilit de anchetă, care ar fi evidențiat că tânăra, rezidentă în Treviso, avea întâlniri ocazionale cu "regele peștelui".
Franco Battaggia, după ce recursul său a fost respins la Riesame, și-a schimbat avocatul și s-a încredințat penalistului expert Fabio Crea. Italianul și-a văzut deja noul apărător acum câteva zile și îl va întâlni din nou în închisoare, la începutul săptămânii viitoare.
Anica a fost găsită moartă într-un râu
Anica Panfile a lucrat la restaurantul pescăresc al lui Battegia. Pe 18 mai 2023, a mers acasă la fostul angajator pentru a primi un document fiscal. Bărbatul spune că i-ar fi dat 5.000 de euro, cu titlu de împrumut. Mai departe, procurorii nu mai cred varianta lui.
"El ar fi însoţit-o într-o altă localitate unde avea o întâlnire cu o persoană pe care el nu o cunoştea, pentru un motiv pe care el nu îl ştia. Dar noi nu avem nicio dovadă despre acest presupus drum", spune procurorul Marco Martani.
Corpul Anicăi a fost găsit într-un râu, trei zile mai târziu. Geanta şi telefonul mobil lipseau. Autopsia a arătat că a fost lovită în cap, apoi sufocată. Anchetatorii au găsit dovezi că ar fi consumat cocaină înainte de moarte, dar şi că cei doi ar fi avut relaţii sexuale.
Franco Battaggia este un fost membru al unei grupări mafiote din regiunea Venetto. A mai fost la închisoare, după ce a ucis un om care ar fi fost responsabil de moartea soţiei lui.