Un bărbat înarmat a luat ostatici toţi pasagerii unui autobuz, în Ucraina
A ameninţat că va arunca vehiculul în aer şi a deschis focul asupra poliţiştilor. În cele din urmă s-a predat, după ce însuşi preşedintele Ucrainei i-a îndeplinit o revendicare cel puţin ciudată.
De Redactia Observator la 22.07.2020, 10:58- A aruncat din autobuz şi o grenadă, dar nimeni nu a fost rănit.
- Soluţia crizei a venit de la preşedintele Volodimir Zelensky.
Criza din oraşul Luţk, la vreo 400 de kilometri de Kiev, a început dimineaţa, când un individ a obligat, sub ameninţarea armei, şoferul unui autobuz să parcheze în centrul oraşului.
Contactat de poliţie, s-a prezentat ca "Maksim cel Rău" şi a afirmat că deţine două bombe pe care nu va ezita să le detoneze. Mai devreme, el postase pe internet un text de peste 500 de pagini în care califica statul ucrainean drept "terorist" şi critica aşa-numitul "sistem".
Maksim Krîvoş: Felicitări de ziua anti-sistem! Nu vă lăsaţi înşelaţi. Sărbătoriţi adevărul!
Agresorul a somat câteva personalităţi politice şi religioase să recunoască public că sunt "terorişti". Negocierile au durat toată ziua. Într-un moment dramatic, bărbatul a deschis focul asupra şefului poliţiei care le aducea apă ostaticilor. A aruncat din autobuz şi o grenadă, dar nimeni nu a fost rănit.
Soluţia crizei a venit de la preşedintele Volodimir Zelensky. Într-o discuţie de zece minute cu Maksim cel Rău, l-a convins să elibereze trei ostatici, între care o femeie însărcinată. În schimb, şeful statului i-a îndeplinit o cerere stranie: a postat un mesaj de promovare a unui documentar ecologist din 2005.
Volodimir Zelenksy: Filmul "Pământenii" , din 2005, priviţi-l cu toţii.
Filmul, comentat de Joaquin Phoenix, denunţă cruzimea oamenilor faţă de animale. Mulţumit, răpitorul a eliberat ultimii 13 prizonieri şi s-a predat, după 10 ore de tensiune. Imediat, preşedintele a şters mesajul promoţional care, însă, se răspândise deja pe internet.
Pe numele real Maksim Krîvoş, individul născut în Rusia a fost de două ori condamnat pentru fraude şi port ilegal de armă. În închisoare, a scris o carte, se pare autobiografică, intitulată "Filosofia unui delicvent".