Uraganul Lisa a lovit statul Belize din America Centrală. Rafalele puternice au smuls copacii din rădăcini, mai multe clădiri au rămas fără acoperiş
Uraganul Lisa, format în marea Caraibelor, a lovit în plin micul stat Belize din America Centrală. Rafalele de vânt care au atins 140 de kilometri pe oră au doborât copacii şi stâlpii reţelelor electrice, iar câteva clădiri au rămas chiar fără acoperiş.
De Redactia Observator la 03.11.2022, 08:53Ploile torenţiale au fost urmate de inundaţii dar, deocamdată, nu s-au semnalat victime sau răniţi. Cel mai mare oraş al ţării, Belize City, este în mare parte lipsit de energie electrică.
Lisa se deplasează acum spre vest şi a fost degradată în categoria de furtună tropicală, deoarece forţa sa s-a redus deasupra uscatului. Ploaia şi vântul mai pot, totuşi, provoca pagube serioase în Guatemala şi Mexic, inclusiv în regiuni turistice.
Zeci de case au rămas fără curent şi apă, în urma rafalelor puternice
Miercuri seara, o mare parte din Belize City a rămas fără curent și apă după ce uraganul a smuls copaci și a răsturnat stâlpii electrici.
- Cel puţin doi morţi în Mexic, după trecerea uraganului Roslyn. E primul uragan care atinge această forţă la...
- Mexic se pregătește pentru uraganul Roslyn. Meteorologii anunță furtuni violente, inundații și alunecări de teren
- Uraganul Julia loveşte Nicaragua, cu rafale care ajung la 140 de km/h. Încotro ar putea avansa furtuna:...
„Este o experiență înfricoșătoare”, a spus Angelica Escalante, mamă singură, care lucrează ca traducător în orașul Sand Hill, chiar în afara orașului Belize City, relatează Reuters. Femeia și-a exprimat îngrijorarea cu privire la casele vecinilor ei. „S-ar putea ca acoperișurile lor să nu fie suficient de puternice pentru vremea asta”, a spus ea.
Într-adevăr, unele acoperișuri au suferit avarii puternice, iar casele de tip bungalou au fost inundate. Oficialii locali nu au cuantificat încă impactul furtunii. Serviciile de urgență ale guvernului din Belize au anunțat miercuri după-amiază o stare de urgență, inclusiv o interdicție de acces în două districte care acoperă zone mari ale coastei Caraibelor până joi. Oficialii i-au sfătuit pe oamenii care locuiesc în zonele vulnerabile să se mute la adăposturi, adăugând că punctele de trecere a frontierei, porturile și aeroporturile au fost, de asemenea, închise.