Antena LIVE

Curs valutar

Video

Viktor Orban a trădat politica UE şi NATO şi s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova. 3 ore de negocieri la Kremlin

Viktor Orban s-a întâlnit cu Vladimir Putin la Moscova, sfidind politica UE şi înfuriind aproape toţi liderii europeni. După 3 ore de discuţii la Kremlin, premierul ungar a declarat alături de liderul rus, în cadrul unei conferinţe de presă, că pozițiile Rusiei și Ucrainei sunt foarte departe una de cealaltă şi mai sunt multe de făcut pentru negocieri reale de pace. 

De la 23.07.2024, 16:05
WhatsApp
Vezi și:

Lider NATO şi UE, Viktor Orban s-a dus la Kremlin în "misiune de pace" în cadrul unei vizite ţinute în secret până la aterizarea la Moscova. Preşedintele rus a declarat la începutul întâlnirii că îl primeşte pe premierul Ungariei nu doar ca partener al Rusiei, ci şi ca preşedinte al Consiliului Uniunii Europene.

Vizita a produs un cutremur în NATO şi Uniunea Europeană care s-au grăbit să dea asigurări că premierul ungar nu reprezintă cele două organizaţii la Moscova. Diplomaţia ucraineană a denunţat şi ea o vizită care nu a fost coordonată cu Kievul.

La finalul discuţiilor, liderul maghiar, acuzat de unele voci din UE de trădare, a spus că pozițiile Rusiei și Ucrainei sunt foarte departe una de cealaltă şi că sunt multe de făcut pentru a începe negocieri de pace. 

Vladimir Putin insistă ca Ucraina să retragă trupele din cele 4 regiuni ucrainene ocupate parţial de ruşi, Doneţk, Lugansk, Zaporojie și Herson. "Vorbim despre retragerea completă a tuturor trupelor ucrainene din republicile populare Donețk și Lugansk, din regiunile Zaporojie și Herson", a declarat liderul rus într-o conferință de presă comună.

Pe acelaşi subiect

Nu există încă progrese privind negocierile cu Ucraina, a declarat la final şi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Nu există încă niciun progres. Am spus în repetate rânduri că până acum nu există nicio dorință vizibilă din partea Kievului de a negocia", a spus Peskov.

Principalele declarații făcute de Putin și Orban după discuţiiel de la Moscova

Vladimir Putin:

▪️Kievul nu vrea o încetare a focului, întrucât în ​​acest caz dispare pretextul pentru extinderea legii marțiale.

▪️Dacă Ucraina va pune capăt legii marțiale, va trebui să organizeze alegeri prezidențiale, iar șansele autorităților actuale de a fi realese sunt aproape de zero.

▪️Nu trebuie să existe un armistițiu sau o pauză pentru înarmarea suplimentară a regimului de la Kiev; Moscova pledează pentru încheierea completă și definitivă a conflictului.

▪️Rusia insistă asupra retragerii complete a tuturor trupelor ucrainene din regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie și Herson.

▪️Este important ca Moscova și Budapesta să își continue dialogul, chiar și în actuala situație geopolitică dificilă.

Viktor Orban:

▪️Pozițiile Rusiei și Ucrainei sunt foarte departe una de cealaltă, sunt multe de făcut pentru a aduce mai aproape sfârșitul conflictului.

▪️A spus că a discutat cu Putin despre cum se poate ajunge la pace în Ucraina și care este calea cea mai scurtă.

▪️Războiul din Ucraina a început să aibă impact asupra economiei europene și a competitivității acesteia.

▪️A spus că a aflat ce crede Putin despre propunerile de pace existente, încetarea focului și negocieri, viziunea Europei de după război.

▪️El a promis va continua eforturile pentru a rezolva războiul din Ucraina.

Val de indignare în UE

Vizita lui Viktor Orban la Moscova a marcat o ruptură puternică de politica externă a Uniunii Europene la doar câteva zile după ce Ungaria a preluat președinția rotativă a Consiliului UE.Liderul maghiar a atras imediat reproşuri din partea colegilor din UE şi un avertisment că nu vorbeşte în numele Uniunii Europene.

Ungaria a preluat luni pentru şase luni preşedinţia rotativă a blocului comunitar. În cinci zile, Orban l-a vizitat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, a format alianţa "Patrioţi pentru Europa" cu alţi naţionalişti de dreapta din Europa, iar acum se află la Moscova într-o "misiune de pace", cu câteva zile înainte de summitul NATO de la Washington, a comentat Reuters. 

"Cu o astfel de întâlnire, preşedinţia ungară se încheie înainte de a fi început cu adevărat", a declarat un diplomat UE citat de Reuters sub acoperirea anonimatului. "Ungaria nu pare să îşi fi înţeles rolul. Scepticismul statelor membre ale UE (în legătură cu preşedinţia Ungariei la Consiliul UE) a fost, din păcate, justificat - este vorba doar despre promovarea intereselor Budapestei", a continuat diplomatul.

Şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat că Orban la Moscova "nu reprezintă UE sub nicio formă".

Prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, a descris informaţiile apărute în ajun despre vizita la Moscova ca fiind tulburătoare. "Vizita sa ar arăta dispreţ faţă de îndatoririle preşedinţiei UE şi subminează interesele Uniunii Europene", a declarat el într-un tweet, joi.

Pavel Havlicek, cercetător la Asociaţia pentru Afaceri Internaţionale, a declarat că vizita lui Orban este un abuz care vine peste un vid de putere la Bruxelles şi este o subminare periculoasă a poziţiei europene comune.

La rândul său, Orban a declarat că recunoaşte că nu are mandat să negocieze în numele UE, dar susţine că pacea nu poate fi făcută "dintr-un fotoliu confortabil de la Bruxelles". "Nu putem să stăm şi să aşteptăm ca războiul să se termine miraculos", a scris el pe X.

Ucraina condamnă vizita lui Orban la Moscova

Ministerul ucrainean de Externe a declarat vineri că vizita nu a fost nici convenită cu Kievul şi nici coordonată cu Ucraina. "Referitor la vizita prim-ministrului ungar Viktor Orban la Moscova în 5 iulie 2024, Ministerul Afacerilor Externe subliniază că decizia de a efectua această vizită a fost luată de partea ungară fără acord sau coordonare cu Ucraina", se arată într-un comunicat al MAE ucrainean publicat pe site-ul său oficial.

Premierul ungar - care suscită iritare în rândul ţărilor europene prin complezenţa sa faţă de Kremlin -a prezentat într-o postare ambele călătorii de la Kiev şi Moscova drept o "misiune" de a obţine pacea între Ucraina şi Rusia. "Reamintim că pentru ţara noastră, principiul niciun acord privind Ucraina fără Ucraina rămâne inviolabil", a insistat MAE ucrainean în comunicatul său, subliniind că "singura modalitate realistă de a reveni la o pace justă" este formula de pace prezentată de preşedintele Zelenski.

Acest document în zece puncte pentru a pune capăt războiului prevede între altele retragerea trupelor ruse de pe întreg teritoriul ucrainean şi respectarea integrităţii teritoriale a Ucrainei. Iniţiativa Moscovei, datând din 14 iunie, de a pune capăt războiului în Ucraina prevede retragerea trupelor ucrainene din cele patru regiuni - Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie - pe care Moscova le-a anexat în septembrie 2022, dar pe care nici astăzi nu le controlează integral, şi renunţarea Ucrainei la planul de aderare la NATO.

Orban şi Zelenski s-au angajat în cadrul întâlnirii lor de marţi să colaboreze pentru a îmbunătăţi relaţiile bilaterale. Zelenski i-a spus lui Orban că se aşteaptă ca acesta să se implice în pregătirile pentru un al doilea summit pentru pace condus de Kiev, la care ar putea participa şi Rusia. La rândul său, Orban i-a cerut lui Zelenski să ia în considerare o încetare a focului cu Rusia pentru a accelera negocierile de încheiere a războiului, Ucraina condiţionând aceasta de retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său.

Vladimir Putin a respins joi posibilitatea unei încetări a focului înaintea unor acorduri cu "rezultate ireversibile asupra Ucrainei şi acceptabile pentru Rusia". Vizita lui Orban la Moscova a provocat stupoare în cadrul Uniunii Europene, în timp ce Ungaria a preluat de la 1 iulie preşedinţia rotativă a Consiliului UE pentru următoarele şase luni.

Preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul ungar Viktor Orban au avut o "conversaţie sinceră" în timpul întâlnirii lor de vineri de la Kremlin, a declarat consilierul prezidenţial rus Iuri Uşakov. După cum a declarat Uşakov pentru presa rusă, Ucraina a fost una dintre principalele probleme discutate de cei doi lideri. "De asemenea, s-a discutat despre cooperarea bilaterală", a adăugat el.

În acelaşi timp, Uşakov a negat că Orban i-ar fi transmis lui Vladimir Putin un mesaj din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, cu care liderul ungar s-a întâlnit acum trei zile. Ultima întâlnire a lui Orban cu Putin a avut loc în februarie 2022, cu puţin timp înainte de începerea războiului în Ucraina. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

viktor orban vladimir putin razboi ucraina rusia ucraina
Întrebarea zilei
Vă permiteţi să investiţi cel puţin 25 de lei pe zi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Drumul spectaculos din România care duce la Peștera de Gheață. Puțini au...
Fanatik.ro
Publicat 06.10.2024
Recomandări pentru o vacanță perfectă, în Grecia, toamna
spotmedia.ro
Publicat 05.10.2024
Mutarea saudiților care îl doare pe Putin
spotmedia.ro
Publicat 04.10.2024
Cei 700.000 de pensionari care vor pierde 300 lei la pensie, începând cu 1...
Gandul
Publicat 05.10.2024
Povestea cutremurătoare a unei românce care are cancer. Codin Maticiuc: „La...
Adevărul
Publicat 06.10.2024
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la...
A1
Publicat 06.10.2024
Horoscopul zilei de 7 octombrie 2024. Gemenii sunt sfătuiți să investească mai...
CaTine
Publicat 06.10.2024
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță....
spynews.ro
Publicat 06.10.2024
„Pe băiatul meu îl cheamă Vladimir, după Vladimir Putin!”.O campioană a...
GSP
Publicat 06.10.2024
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. Câți...
Click.ro
Publicat 06.10.2024
„Calul troian” ascuns în smartphone-ul tău. Cum ar putea duce telefoanele la...
Useit
Publicat 06.10.2024
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a...
Redacţia.ro
Publicat 04.10.2024
Calvarul unei românce care a avut o relație cu un bărbat turc de religie...
libertatea.ro
Publicat 05.10.2024
Rosé de la BLACKPINK va lansa un nou album solo. Proiectul intitulat „Rosie”...
ZU
Publicat 06.10.2024
Pastă de sardine. Rețetă simplă pentru o gustare delicioasă
Hello taste
Publicat 06.10.2024
Consumul de somon afumat în sarcină. Cât de sigur este acest aliment pentru...
Deparinti
Publicat 06.10.2024
Descoperirea dezamăgitoare a unui român, după ce a cumpărat 15 sticle de...
ziare.com
Publicat 06.10.2024
Cum arată acum actorul Mauricio Islas, din celebra telenovelă Amor Real. Ce...
Happy
Publicat 04.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Efectele dăunătoare ale stresului asupra calității somnului. Ce poți face...
Medicool
Publicat 06.10.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024