Imagini filmate de angajați în interiorul Rafinăriei Petromidia după explozie: "Dă-i mai repede că murim aici. Dă-i în faţă"
O explozie puternică a avut loc vineri după-amiază la Rafinăria Petromidia. Bilanţul provizoriu al ISU numără trei persoane rănite, dintre care una în stare gravă, şi o altă persoană dispărută.
De Redactia Observator la 02.07.2021, 15:38Angajaţii rafinăriei care au fost surprinşi în tură în momentul exploziei s-au grăbit să plece din zonă. "Dă-i, dracu, mai repede că murim aici", se aude îndemnul unui angajat al rafinăriei către colegul său aflat la volan.
Mesaj RO-Alert după explozia de la Petromidia
A fost activat Planul roşu de intervenţie, iar prin RO-Alert a fost emisă o atenţionare de urgenţă.
"Atenţie Atenţie Atenţie. La Petromidia zona Midia - Năvodari s-a produs o explozie puternică cu degajări mari de noxe. Pentru siguranţa dumneavoastră, evitaţi zona pe o rază de 1.000 de metri, rămâneţi în interiorul locuinţei, închideţi geamurile şi nu vă expuneţi la fum/noxe!", se arată în mesajul Ro-ALERT trimis de ISU Constanţa.
- Explozie la Rafinăria Petromidia: cel puţin trei victime. Incendiul a pornit la o instalaţie de motorină. Nor...
- Mărturia unei femei care a fost aproape de Rafinăria Petromidia în momentul exploziei: ''Fumul venea spre noi şi...
- Explozie la Petromidia. Şeful Gărzii de Mediu, despre o eventuală evacuare a zonei: "Decizia aparţine exclusiv...
Explozie la Petromidia, în 2016
În urmă cu aproape 5 ani, o altă explozie gravă s-a produs la Rafinăria Petromidia. În urma acestei explozii au suferit arsuri grave patru salariaţi, unul dintre aceştia decedând a doua zi din cauza arsurilor de pe tot corpul. Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa, Claudia Tatarici, a fost activat planul roşu de intervenţie, muncitorii fiind preluaţi de ambulanţe pentru a fi transportaţi la spital. Petre Tancău, liderul de sindical de pe Platorma Rafinăriei Petromidia, a precizat că incendiul a fost generat de o explozie la o pompă de alimentare DDV, din cadrul unei instalaţii de prerafinare.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite prin formularul Fii Observator, pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.