Lacul blestemat din România - considerat POARTA SPRE IAD. Mii de tineri și-au pierdut viața aici
Localnicii din Poiana Țapului susțin că acest lac aduce cu el moartea unui suflet
De Redactia Observator la 30.10.2015, 18:49Localnicii din Poiana Țapului susțin că acest lac aduce cu el moartea unui suflet.
În România, mai precis în Bucegi există un lac blestemat. Potrivit wowbiz.ro este vorba despre un lac ce apare de câteva ori pe an iar de fiecare dată aduce cu el fenomene extreme, vânturi groaznice care suflă timp de două zile dar și sunete ciudate. De fiecare dată când apare acest lac, moare un om.
Din declarațiile oferite de localnicii din zonă, lacul apare din senin o zi sau două pe an, scăldând munții cu apele sale. Oamenii din sat dar și turiștii mai pesimiști care nu cred în legenda lacului au devenit de multe ori victimele vrăjitoarei. În momentul în care lacul își face apariția, oamenii sunt atrași în zonă de un cântec căruia nu i se pot împotrivi. Parcă sunt hipnotizați și se îndreaptă neputincioși spre lac murind înecați. Chiar dacă mulți nu cred această poveste, bătrânii satului susțin că acest lac este poarta de intrare spre iad.
Conform localnicilor din Poiana Țapului, lacul are o legendă îngrozitoare. Se spune că în zonă se afla un lac permanent unde trăia o vrăjitoare, care își chinuia copiii. Sătui de chinurile la care erau supuși, aceștia s-au întors împotriva mamei lor. Cu ajutorul oferit de zâna lacului aceștia și-au înecat mama împreună cu casa în care locuia. De atunci se spune că de fiecare dată când lacul apare este de fapt vrăjitoarea care vine să ia cu ea un om.
Potrivit observatorulph.ro, internauții preocupați de fenomenele paranormale, susțin că în acest loc ar fi existat un templu al atlanților unde aveau loc diferite ritualuri. Potrivit ipotezei oferite de aceștia, tinerii și tinerele erau oferite ca ofrande zeilor.
Oamenii din Poiana Țapului trăiesc de ani de zile înconjurați de un blestem de care nu pot scăpa. Vremea rea, vânturile, grindina apărută din senin este un semn al morții. Apariția lacului nu are dată fixă, ci este prevestită doar de aceste fenomene paranormale. În momentul în care vremea se înrăutățește oamenii evită să meargă în zona lacului, deoarece știu că pot cădea oricând victimă furiei vrăjitoarei. Rămâne totuși un mister dacă este sau nu acest lac un loc blestemat sau poarta spre iad.