O chitară a lui John Lennon, pierdută de 50 de ani, a stabilit la o licitaţie un nou record mondial. Unde a fost găsită
O chitară la care a cântat John Lennon s-a vândut la licitaţie cu 2,9 milioane de dolari, stabilind un nou record mondial pentru cea mai mare sumă obţinută la o licitaţie de o chitară din istoria trupei The Beatles, informează DPA şi PA Media.
De Redactia Observator la 30.05.2024, 10:44Chitara acustică cu 12 corzi, utilizată de trupa The Beatles pentru înregistrarea albumului şi a filmului ''Help!'', din 1965, a fost găsită în podul unei case şi nu a mai fost văzută sau folosită de mai bine de 50 de ani.
Instrumentul a fost achiziţionat în urma unei licitaţii telefonice care a avut loc miercuri la Hard Rock Cafe din New York, ca parte dintr-o vânzare de obiecte muzicale organizată timp de două zile de casa Julien's Auctions.
''Suntem absolut încântaţi şi onoraţi pentru că am stabilit un nou record mondial odată cu vânzarea chitarei pierdute a lui John Lennon'', a precizat David Goodman, directorul casei Julien's Auctions.
Cum s-a pierdut chitara
- "Mi-au făcut surpriză". Activitatea care poate deveni un cadou inedit pentru cei dragi. Aventura costă 170 de lei...
- Mii de efemeride și-au făcut apariția în Delta Dunării. Spectacolul impresionant al naturii, filmat
- O femeie a făcut o descoperire ciudată în spatele peretelui din dormitorul fiicei sale. "Simt de parcă am văzut...
După ce chitara a fost folosită de grupul The Beatles, instrumentul a ajuns în posesia chitaristului scoţian Gordon Waller, membru al duetului pop Peter & Gordon şi care, ulterior, a oferit instrumentul managerilor de turneu ai trupei.
Peste decenii, noii proprietari, care trăiau într-o zonă rurală din Marea Britanie, au redescoperit instrumentul în timpul unei operaţiuni de mutare şi l-au scos la vânzare cu un preţ estimativ cuprins între 485.000 de lire sterline (615.000 de dolari) şi 647.000 de lire sterline (820.557 de dolari).
Chitara apare în filmul ''Help!'', în scena în care trupa The Beatles interpretează cântecul ''You've Got to Hide Your Love Away.'' Ea a mai fost folosită şi în timpul sesiunilor de înregistrate pentru piesele ''Help!'', ''It's Only Love'', ''I've Just Seen a Face'' şi ''Girl'', precum şi pentru piesa ''Norwegian Wood'', interpretată de George Harrison.