Criminalul din Bascov care şi-a măcelărit întreaga familie, condamnat definitiv la închisoare pe viaţă. Îşi făcuse planuri pentru atacuri de câţiva ani
Şi-a măcelărit înteaga familie, după un plan bine pus la punct de ani întregi şi a vrut să scape cu o pedeapsă mai uşoară. Dar judecătorii nu au fost de acord. Curtea de Apel Piteşti a păstrat sentinţa dată de Tribunalul Argeş, în cazul criminalului din Bascov care a ucis cu sânge rece cinci membri ai familiei, printre care şi o nepoată de cinci ani: închisoare pe viaţă.
De Redactia Observator la 22.06.2023, 18:23Chiar dacă se afla sub tratament psihiatric de mai multă vreme şi a avut discernământ diminuat, judecătorii au hotărât că este suficient ca individul că primească o decizie dură.
Crime comise după un plan detaliat
Bărbatul, în vârstă de 53 de ani, a comis crimele în luna august 2022. Atunci și-a ucis mama, tatăl, fratele, sora și nepoata. Singurul care a scăpat de furia lui a fost cumnatul pentru că nu era acasă. Omul a fost cel care a și descoprit ororile și le-a anunțat.
Procurorii argeșeni au stabilit că toate cele cinci victime au avut parte de o moarte violentă, fiind lovite cu cruzime în zona capului. În data de 8 august, interval orar 21:55-23:00, inculpatul a făcut primele trei victime: Fratele, în pat, ucis cu o piatră de 10 kilograme și cu un ciocan. Apoi i-a înfășurat gleznele și 60% din cap cu bandă adezivă tip scotch; tatăl, pe hol, ucis cu un ciocan și cu o toporișcă. L-a prins în timp ce mergea la baie; mama, ucisă cu un ciocan, în pat. În data de 9 august, la 8 dimineața, inculpatul a făcut ultimele două victime: Sora, în dormitor, în pat, ucisă cu un ciocan și cu o toporișcă. Nepoata de 5 ani într-un alt pat, ucisă cu un ciocan și cu o toporișcă.
- Detalii înfiorătoare despre crima multiplă din Bascov: Cele cinci victime au fost ucise cu pietre, în două...
- Filmul crimei multiple din Bascov: 5 oameni au murit măcelăriţi sub ploaia de lovituri a unui bărbat bolnav...
- Crimă multiplă în Bascov într-o familie: Cinci persoane au fost găsite moarte în casă
Inițial, anchetatorilor nu le-a fost clar motivul pentru care a săvârșit cele cinci crime. Le-a recunoscut, însă, că totul a pornit de la niște neînțeleri în familie. Printre acestea s-ar număra și faptul că rudele ar fi avut în plan să-l interneze pe bărbat, iar acesta ar fi aflat și ar fi vrut să oprească acest demers.
"Sub aspectul laturii obiective, se constată că uciderea victimelor s-a produs prin aplicarea de lovituri de mare intensitate în zona capului, în mod repetat, cu diferite obiecte contondente (ciocan şi toporişcă, piatră de aproximativ 10 kg), între leziunile traumatice constatate la nivel cranio-cerebral şi deces existând legătură de cauzalitate. În ceea ce priveşte latura subiectivă, pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză se concluzionează că inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, cu premeditare. În concret, din declaraţia inculpatului coroborată cu înscrisurile olograf găsite cu ocazia cercetării la faţa locului reiese că inculpatul a luat hotărârea de a-şi omorî membrii de familie în urmă cu mai mult timp şi în acest scop a pus la punct mai multe planuri de punere în aplicare a hotărârii. Planul final a urmărit să-i prindă pe membrii de familie în situaţii vulnerabile, dormind sau luaţi prin surprindere, astfel încât să minimalizeze şansele ca aceştia să riposteze", se arată în rechizitoriul întocmit de procuror.
Imediat după fapte, individul a încercat atunci să fugă și a fost prins de jandarmi. De ani de zile, el era diagnosticat cu afecțiuni psihice și urma un tratament. Și tot în câțiva ani ar fi plănuit crimele, au aflat anchetatorii.
Bărbatul avea caiete pe care notase totul, de la cum va proceda, ordinea victimelor, dar și cum va fugi și ce își va pune in bagaj. La expertiza psihiatrică s-a stabilit că a avut discernământ când și-a omorât familia. Tribunalul Argeș a decis ca el să fie închis pe viață, dar bărbatul a contestat. Acum, magistrații Curții de Apel Pitești au păstrat hotărârea dată de colegii lor de la Tribunal. Bărbatul își va ispăși pedeapsa într-un penitenciar de maximă siguranță. Instanța l-a obligat și să urmeze tratamentul pentru boala psihică de care suferă.