De ce a fost lăsat liber bărbatul care a agresat sexual o poliţistă la Gara de Nord. Explicaţia procurorilor
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei, care anchetează dosarul privind poliţista care a fost agresată sexual în Gara de Nord au explicat de ce suspectul a fost lăsat liber. Procurorul de caz "a apreciat că, deşi faptele de care este acuzat inculpatul prezintă un grad de pericol social abstract ridicat, reflectat la limitele de pedeapsă mari, în concret fapta prezintă un grad de pericol social mult mai redus, prin raportare la modul de derulare a contactului fizic dintre inculpat şi persoana vătămată", au arătat anchetatorii.
De Redactia Observator la 18.04.2023, 17:49Conform unui comunicat dat publicităţii, marţi, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, bărbatul care sâmbăta trecută a atins o poliţistă în zona intimă, ulterior ameninţând-o pe aceasta, în Gara de Nord din Capitală, a fost reţinut pentru 24 de ore, din seara zilei de 14 aprilie până în seara zilei următoare, însă "măsura reţinerii a fost infirmată din oficiu, de către procuror, pentru vicii de procedură", transmite news.ro.
Ulterior, bărbatul, care este inculpat pentru agresiune sexuală şi ameninţare, a fost lăsat în libertate.
Fapta prezintă "un grad de pericol social mult mai redus"
"Procurorul de caz a apreciat că nu se impune luarea unei măsuri privative sau restrictive de libertate. Astfel, în urma exercitării activităţii de supraveghere a urmăririi penale, procurorul de caz a dispus revocarea măsurii reţinerii dispuse faţă de suspect, constatând vicii de procedură, respectiv că suspectului nu i s-au adus la cunoştinţă motivele luării măsurii preventive şi nici drepturile pe care le deţinea în calitate de persoană reţinută.
- Poliţistă agresată sexual şi ameninţată cu bătaia în Gara de Nord. Nimeni nu i-a sărit femeii în ajutor,...
- Polițistă găsită moartă în casă de propriii săi colegi, îngrijorați că nu a ajuns la muncă. Femeia de 35...
- O tânără de 25 de ani, gardian în penitenciar, condamnată la închisoare după ce a trimis poze indecente unui...
Analizând oportunitatea dispunerii în cauză a unei măsuri preventive privative de libertate, procurorul a apreciat că deşi faptele de care este acuzat inculpatul prezintă un grad de pericol social abstract ridicat, reflectat la limitele de pedeapsă mari, în concret fapta prezintă un grad de pericol social mult mai redus, prin raportare la modul de derulare a contactului fizic dintre inculpat şi persoana vătămată. Totodată, s-a reţinut că inculpatul a avut o conduită procesuală corespunzătoare, recunoscând în integralitate acuzaţiile, prezentând totodată o atitudine de regret, punând faptele pe seama consumului exagerat de alcool", explică Parchetul decizia ca suspectul să fie cercetat în libertate.
În comunicatul Parchetului se arată, de asemenea, că procurorul a ţinut cont şi de faptul că bărbatul nu are antecedente penale şi "nu face parte dintr-un mediu predispus la comiterea de infracţiuni".
"Prin raportare la circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, procurorul a apreciat că privarea de libertate a inculpatului nu este necesară, în această fază procesuală, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică", subliniază Parchetul.
Sincaliştii din Poliţie, nemulţumiţi de decizie
Decizia ca bărbatul să fie lăsat în libertate a provocat nemulţumirea sindicaliştilor din Poliţie. Aceştia au reacţionat făcând public acest caz şi arătând că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj.
"La acest moment înţelegem că bărbatul este cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de agresiune sexuală şi ameninţare, cu toate că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de ultraj. Este incredibil cu câtă uşurinţă tratează procurorii astfel de fapte care sunt de natură a încuraja comportamentele unor indivizi cu comportamente deviante. În statul «de drepţi» al anului 2023, procurorii consideră că ameninţarea adresată unui poliţist, în cazul prezentat, nu se află în legătură directă cu exercitarea atribuţiilor de serviciu", au remarcat sindicaliştii.
Ei au subliniat că acest lucru se întâmplă în contextul în care pentru ameninţarea adresată unui judecător aflat în timpul liber, prin intermediul unei scrisori transmise prin fax, în timp record s-a dispus arestarea preventivă a autorului în vârstă de 70 de ani.
"Reprezentanţii Sindicatului EUROPOL, prin avocaţi, vor interveni în prezenta cauză pentru schimbarea încadrării juridice a faptei. Nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi reacţionat acelaşi procuror dacă în cauză era vorba despre o judecătoare şi nu o poliţistă", au mai transmis, la finalul săptămânii trecute, reprezentanţii sindicatului.