Angajatul unui fast-food, ucis de un client nervos că nu a fost lăsat să plătească cu bani falşi. Fiul americanului a asistat la întreaga scenă
Angajatul unui fast-food din Los Angeles a fost împuşcat la locul de muncă de un client nervos că nu a fost lăsat să plătească cu bani falşi. La întreaga scenă a asistat înmărmurit şi copilul victimei care era angajat la aceeaşi companie.
De Ovidiu Cojocaru la 11.01.2022, 14:38Incidentul s-a desfăşurat cu puţin înainte de ora 23:00, sâmbătă seara, la restaurantul Taco Bell situat pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din oraş. Un client a intrat în incinta fast-food-ului şi a încercat să plătească produsele folosind bani falşi.
Când angajatul i-a refuzat banii, suspectul a deschis focul asupra lucrătorilor şi a tras de mai multe ori până ce l-a ucis pe unul intre ei. Un alt colg al victimei a fost rănit, scrie NBC Los Angeles.
Bărbatul avea trei copii
Victima care a murit, Alejandro Garcia, avea 41 de ani. Potrivit martorilor, lucra împreună cu fiul său de 19 ani, ambii fiind în tura extra pe care o făceau în mod tradiţional sâmbătă-seara pentru a putea câştiga bani în plus. Primul care a observat că bancnotele sunt contrafăcute a fost chiar fiul bărbatului. Martorii spun că băiatul de 19 ani a putut fi văzut în afara restaurantului, în timp ce ancheta era în desfăşurare, vizibil tulburat şi trist.
- Miliardarul american Robert Durst, condamnat pe viaţă pentru crimă, a murit în închisoare. „I-am ucis pe...
- Au omorât cu ranga o femeie, apoi au întreţinut relaţii intime în patul ei. Închisoare pentru un cuplu de...
- Robert a fost ucis din gelozie de prietenul lui, într-un bloc din Trieste. Sârbul a fost strangulat de amicul...
"Este atât de greu pentru el. E greu să îţi vezi tatăl ucis sub privirile tale, iar tu să nu poţi face nimic. Avea trei copii. Cea mai mică are cinci ani. Și în această dimineață, ea se plimbă cu o poză cu el pentru că a auzit că nu va mai veni niciodată acasă", a spus Karina Garcia, verişoara victimei. Ea a continuat descriindu-l pe Alejandro ca fiind o persoană iubitoare, muncitoare şi generoasă.
Imediat după incident, suspectul a fugit de la locul crimei, iar poliţiştii încearcă acum să îi dea de urmă, solicitând informaţii suplimentare de la cei care pot oferi detalii despre persoana respectivă.