Antena LIVE

Curs valutar

O tânără de 23 de ani a căzut în gol într-o prăpastie adâncă, în UK. Băuse alcool și n-a mai văzut pe unde merge

Megan Thornton, o tânără în vârstă de 23 de ani din UK, şi-a pierdut viaţa într-un mod tragic în iulie 2022. În timp ce se îndrepta spre o casă de vacanță, femeia a căzut de pe o stâncă și a murit. Familia tinerei este îngenuncheată de durere și nu reușește să-și revină după luni bune de la moartea femeii. 

De la 22.02.2023, 08:34
WhatsApp
O tânără de 23 de ani a căzut în gol într-o prăpastie adâncă, în UK Facebook

Megan petrecuse o noapte în oraș și se întorcea la 2 dimineața spre o casă de vacanță, unde avea de gând să stea alături de câțiva amici. Tânăra de 23 de ani a mers pe întuneric, iar într-o clipă de neatenție a căzut în gol de pe o stâncă. Femeia era în stare de ebritate. Întâmplarea a făcut ca o asistentă să vadă incidentul și să-i sară în ajutor. După multe manevre de resuscitare, Megan și-a dat ultima suflare. Nici paramedicii, care s-au deplasat la fața locului, nu au mai putut face nimic pentru ea, relatează Mirror.

Autoritățile au deschis o anchetă și au aflat faptul că luminile din curtea casei respective nu erau aprinse, fapt ce a împiedicat-o pe Megan să vadă pe unde merge. Nici garduri de protecție nu erau în zona respectivă, deși distanța de la stânci până jos, la malul mării, era de peste 10 metri. Megan a făcut câțiva pași greșiți și a căzut într-o prăpastie.

A făcut câțiva pași greșiți și a murit

Autoritățile au concluzionat că, într-o noapte petrecută în Bude, Cornwall, cu prietenii, Megan s-a întâlnit cu un grup de străini care stăteau la vechea cabană. S-a împrietenit cu ei în acea seară și a vrut să meargă la cabana unde erau ei cazați. Pentru că nu a avut loc să doarmă în casa respectivă, Megan a plecat singură.

Pe acelaşi subiect

Charlie și Megan au plecat pe ușa din spate, care duce la grădină și la faleză. Charlie, prietenul lui Megan, a spus că a încercat să cheme un taxi, dar tânăra se hotărâse să se întoarcă pe jos la locul unde stătea. În întuneric, într-o proprietate pe care nu o cunoștea, a făcut doi pași greșiți și a plonjat 10 metri în jos de pe o stânca abruptă. Megan a căzut pe o plajă.

Charlie a dat alarma, iar una dintre oaspeții casei, Alice Rogers, care este asistentă medicală, a fugit pe plajă la ora 2 dimineața și i-a acordat lui Megan îngrijiri până la venirea paramedicilor.

Megan nu a mai putut fi salvată. "Era o fată drăguță. Încercam doar să-i chem un taxi spre casă", a spus amicul fetei.

Familia tinerei, îngenuncheată de durere

Poliția a declarat că nu au existat circumstanțe suspecte. O autopsie a concluzionat că aceasta a murit din cauza rănilor la cap și la gât, care corespund unei căderi de la înălțime. Tânăra era în stare de ebrietate. Tatăl ei, Paul Thornton, a declarat: "Era foarte prețioasă pentru noi. Suntem foarte mândri de ea. A realizat atât de multe în viața ei. Era atât de hotărâtă, foarte determinată, muncitoare și foarte ambițioasă." 

El a spus că familia nu învinovățește pe nimeni pentru tragedie și că îi sunt recunoscători asistentei medicale pentru că a făcut tot ce a putut pentru a o ajuta pe Megan.

Cristina Cruceru
megan thornton prapastie uk moarta
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024