"Trezește-te, iubirea mea, nu glumi”. Și-a privit fetița de 13 ani cum își dă ultima suflare, după ce Golf-ul în care se aflau s-a rostogolit pe șosea, în Italia
Destinul unei copile de 13 ani, spulberat pe o șosea din Italia. Fetița nu purta centură de siguranță iar impactul a fost nimicitor, după ce mașina în care se afla alături de mama ei și o prietenă s-a rostogolit violent pe drum. Polițiștii nu știu încă cine se afla la volan în momentul în care s-a produs nenorocirea. Mama copilei și prietena ei continuă să dea vina una pe cealaltă.
De Redactia Observator la 06.11.2023, 17:34Gaia Menga avea doar 13 ani. Tot ce a rămas din ea a fost un pantof pe asfalt și urmele lăsate de accidentul dezastruos. În mașină se afla fetița, alături de mama ei Giada Gerundo, de 34 de ani, și de prietena ei, Betty Sorsile, de 33 de ani. Poate că fetița ar fi supraviețuit dacă ar fi avut pusă centura de siguranță. A murit însă la scurt timp după ce a ajuns la spital. Imobilizată într-un pat din secția de neurochirurgie, mama ei își plânge cu disperare fetița, potrivit La Repubblica.
Polițiștii nu au reușit să afle nici până acum cine se afla la volanul mașinii
„Am îmbrățișat-o, am ținut-o aproape de mine, i-am spus „trezește-te, trezește-te, iubirea mea, nu glumi”. "Dar ea nu mi-a răspuns, Gaia nu mi-a mai răspuns”, a declarat cu durere mama fetiței.
Accidentul a avut loc pe Via Laurentina, lângă un sens giratoriu, sâmbătă seara. Cele trei se aflau la bordul într-un Golf închiriat, când a ajuns pe marginea drumului și s-a rostogolit de trei ori. În mod șocant este faptul că polițiștii nu au reușit să alfe cine se afla la volanul mașinii. Mama copilei sau prietena acesteia. Cele două dau acum vina una pe cealaltă însă autoritățile nu au reușit să deslușească misterul.
„Nu-mi amintesc ce s-a întâmplat, dar cu siguranță nu conduceam”, a spus mama fetiței. Acum, mama fetiței și prietena ei sunt cercetate pentru omor din culpă. „Avea o față desfigurată. Ea era atât de frumoasă”, a declarat bunica fetiței.