Antena LIVE

Curs valutar

Un băiat de 15 ani, ''iubitor şi loial'', a murit după ce s-a prăbuşit la fotbal, sub privirile terifiate ale prietenilor. Tragedie în Scoţia

Dramă în sânul unei familii. Oamenii îndoliați i-au adus un ultim omagiu unui elev care s-a prăbușit și a murit de insuficiență cardiacă în timp ce juca fotbal la școală. Andrew MacKinnon, în vârstă de 15 ani, s-a simțit rău dintr-o dată pe terenul de la Forrester High School, din Edinburgh, Scoţia, pe 14 aprilie, după care s-a prăbuşit chiar sub privirile terifiate ale colegilor. 

De la 02.04.2023, 14:17
WhatsApp
Un băiat de 15 ani, ''iubitor şi loial'', a murit după ce s-a prăbuşit la fotbal Profimedia Images

Moartea băiatului a lăsat comunitatea locală ''profund șocată'', a declarat reverendul Michael Mair la slujba de la biserica parohială St. David's Broomhouse: ''Când a apărut vestea că Andrew s-a prăbușit și a murit în timp ce juca fotbal la școală, a existat un sentiment profund de șoc, tristețe și neîncredere că așa ceva i se poate întâmpla cuiva atât de tânăr. Am deschis ușile bisericii noastre în acea noapte pentru că am vrut să oferim un loc pentru ca oamenii să se adune, să aprindă o lumânare și să reflectăm la această tragedie teribilă. Am fost copleșiți de revărsarea durerii din partea prietenilor și familiei lui''.

Comunitatea s-a adunat în jurul familiei devastate, demarând o campanie de strângere de fonduri online. Prietenii lui Andrew au organizat și un eveniment caritabil pentru a strânge banii necesari pentru cheltuielile de înmormântare. 

Andrew a fost descris drept un băiat iubitor, care nu se temea să le arate și să le spună oamenilor din jur ce simțea pentru ei. ''Prietenilor săi le-a fost extrem de loial și a urât nedreptatea. Când Andrew s-a prăbușit, tocmai terminase de jucat un meci de fotbal cu niște prieteni apropiați și este o dovadă a prieteniei lor că au refuzat să-l părăsească.''

Familia îşi revine cu greu după pierderea tragică

Pe acelaşi subiect

Băiatul şi-a lăsat în urmă surorile, Aimee și Rachel, mama sa, Janine Dow, tatăl său, Andrew MacKinnon și tatăl său vitreg, Gary Weir. ''Este o perioadă de mare tristețe pentru toți cei care îl iubesc, în timp ce încearcă să se împace cu pierderea lui. Familia, fotbalul, prietenii și iubita lui au fost cele mai importante lucruri din viața lui Andrew. Inimile noastre sunt frânte în această zi'', potrivit colegilor săi.

Serviciile de urgență s-au grăbit să acorde ajutor cât mai rapid în urma incidentului de la Forrester High School, dar în ciuda eforturilor ample, paramedicii nu au reușit să-l salveze pe Andrew. Se presupune că adolescentul a avut antecedente de boli de inimă. Nu există circumstanțe suspecte în jurul morții, mai notează Daily Mail

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

deces tanar fotbal prieteni tragedie familie scotia
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025