Un bărbat rus și-a ucis părinții cu un ciocan, în vacanță în Turcia. S-a filmat apoi, recunoscându-și fapta: ”Visul meu din copilărie a fost să-i ucid”
Un turist rus a mărturisit într-un filmuleț că și-a ucis părinții cu un ciocan, în timp ce se afla cu aceștia în vacanță, în Turcia.
De Redactia Observator la 20.09.2022, 07:58Dmitri Stepanov a fost reținut după ce a fugit de la fața locului și s-a înregistrat, recunoscând faptul că și-a ucis mama și tatăl, cu un ciocan. Turistul în vârstă de 30 de ani se afla în vacanță în Turcia împreună cu părinții săi, după ce a fost eliberat dintr-un centru de psihiatrie, din Rusia. În 2015, și-ar fi ucis un prieten într-un atac cu un ciocan, relatează Mirror.
Dmitri Stepanov a lovit-o mai întâi pe mama sa, lăsând-o în stare de inconștiență, apoi și-a lovit și tatăl în mai multe părți ale corpului, înainte de ai îi sugruma pe amândoi. Atacul a avut loc la un hotel de 5 stele din cartierul turistic Colakli.
Bărbatul și-a recunoscut faptele într-un filmuleț pe care l-a postat ulterior
„Oameni buni, mă numesc Dima. L-am ucis astăzi pe tatăl meu pentru că mă presa încă de când eram copil. Visul meu din copilărie a fost să-l ucid. S-a adeverit. Pentru că visele copiilor trebuie să devină realitate. Asta e tot până acum”, a spus bărbatul în clipul postat de acesta, în care și-a mărturisit crimele.
El a susținut că tatăl său îl abuza când era copil și că, ulterior, a fost internat într-un centru de psihiatrie. A fost eliberat, dar acesta a spus că i-a fost frică să se întoarcă acasă și a vrut să se răzbune. Suspectul a spus că a făcut acest gest șocant „pentru că un astfel de monstru nu ar trebui să existe”. După atac bărbatul ar fi fugit în stațiune, dar a fost reținut după ce a fost văzut de camerele de luat vederi. Familia ar fi fost din Temryuk, în regiunea Krasnodar din Rusia.