Guvernul a greșit ordonanța pentru compensarea facturilor la gaze și energie electrică. Ce bâlbă s-a corectat
Aritmetica le-a dat bătăi de cap guvernanţilor. Executivul a greșit ordonanța privind noile măsuri care ar trebui să reducă facturile. Azi s-au întrunit într-o şedinţă-fulger să repare eroarea.
De Lucia Cujbă la 26.01.2022, 19:56Au fost greşite datele privind noile plafoane la consumul de gaze. Concret, una scria în textul legii, alta în anexă, acolo unde cotele lunare de consum, adunate, dădeau mai puţin decât e noul plafon: 1320 mc. Au reparat, între timp. Asta este şi explicaţia pentru care documentul prin care vor fi reduse preţurile la energie nu a fost publicat încă în Monitorul Oficial.
Ce prevede noua schemă de sprijin
În noua schemă de sprijin, valabilă pentru februarie şi martie, sunt două modificări importante pentru facturile la gaze. Prima: niciun client casnic nu va plăti mai mult de 31 de bani pe kWh, acesta fiind preţul plafonat. A doua modificare: în cazul unui consum de până în 300 de mc, veţi primi şi o reducere de 40 la sută din preţul gazului marfă. Asta înseamnă un preţ final de 22 de bani pe kWh.
În teorie sună bine, în practică nu chiar. Potrivit unei analize, unul din doi consumatori nu se încadrează în limitele impuse şi nu va primi nicio reducere.
La curent, prețul maxim pentru consumatorii casnici va fi de 80 de bani pe kWh, în scădere de la 1 leu. În cazul unui consum de cel mult 500 de kWh, veţi primi şi o reducere de 29 de bani. Preţul final, compensat, va fi de 68 de bani/kWh.