Minciunile din manualele de istorie! Ce am învăţat greşit despre Decebal, Ceauşescu sau Kogălniceanu

Cuvântul simbol al perioadei ceauşiste în cultură şi învăţământ a fost, indubitabil, cenzura! Nimic nu trecea de ochii extrem de vigilenţi ai celor care erau plătiţi să “falsifice” opere şi chiar istoria

• Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
• Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă

Nicolae Ceauşescu era obsedat să rămână în istorie, este un lucru ştiut! Acesta pare să fie motivul pentru care a folosit manualele drept intrument de propagandă pentru a falsifica faptele şi evenimentele istorice.

Marii domnitori şi oameni de cultură, printre "prietenii" şefului de Partid!

Se agăţa de nume mari ale României precum Decebal sau Ştefan cel Mare pentru ca poporul să ajungă să creadă în măreţia conducătorului ei. De exemplu, un bust al lui Ceauşescu, care îi avea în jur pe Mircea cel Bătrân, Decebal, Cuza sau Kogălniceanu, numit "Bărbaţi între bărbaţi", "trona" lejer într-unul dintre manualele de istorie. Acestea vorbeau despre un brav popor, care de fapt a avut un statut insignifiant în istoria universală.

Un exemplu de propagandă de partid în manualele de istorie: de la „dictatura regală“ la Nicolae Ceauşescu, un om cu "energie clocotitoare, spirit clarvăzător şi îndrăzneţ".

Una dintre marile minciuni din manualele de istorie comuniste a fost rolul domnitorilor din Moldova şi Ţara Românească, despre care se spunea că au apărat vestul Europei de turci.

"Au vrut să scoată în evidenţă o mare forţă a naţiunii româneşti. În realitate, turcii când au vrut să ajungă undeva au ajuns, ba chiar cu românii alături. În rest, noi nu am câştigat niciun război cu ei, poate doar nişte bătălii locale care nu au influenţat cursul istoriei“, a explicat scriitorul Mircea Pora.

Cea mai mare sărbătoare comunistă, falsificată mizer!

Ziua de 23 august a fost falsificată propagandistic, atât în ceea ce priveşte semnificaţia zilei, cât şi a forţelor sociale şi politice care au realizat-o.

Printre principalele victime ale acestei mistificări s-a numărat şi manualul de istorie de clasa X-a "Istoria Contermporană a României", editat în 1980. "Mai presus de toate, victoria din August 1944 a deschis o eră nouă în Istoria României, în care masele largi populare, conduse de Partidul Comunist, au trecut la înfăptuirea unor adânci transformări revoluţionare, punând capăt regimului de exploatare şi asuprire, cucerind o reală independenţă naţională şi asigurând un curs progresist dezvoltării întregii noastre societăţi".

Astfel, în după-amiaza zilei de 23 august, Regele a respins planul propus de Antonescu privind continuarea războiului şi cu ajutorul unei formaţiuni militare, l-a arestat pe general.

"Arestarea guvernului antonescian a marcat începutul insurecţiei. Imediat după aceea s-a trecut la aplicară celorlalte măsuri stabilite de Partidul Comunist Român, în colaborarea cu o serie de ofiţeri şi generali patrioţi, unii dintre ei având funcţii importante în Comandamentul militar al Capitalei şi în conducerea unor unităţi ale armatei“. În manual se mai arată că prezenţa lui Lucreţiu Pătrăşcanu, reprezentantul Partidului Comunist, în Guvernul generalului Sănătescu, care a preluat puterea, "se datora prestigiului pe care Partidul Comunist Român şi-l dobândise de-a lungul anilor de luptă pentru progresul ţării, faptului că Partidul Comunist se situase în fruntea forţelor care reuşiseră acum să doboare dictatura militaro-fascistă", conform Historia.

În realitate, însă, înlăturarea lui Ion Antonescu s-a derulat sub auspiciile Regelui Mihai I şi a reprezentanţilor partidelor istorice. În situaţia în care Armata Roşie invadase deja nord-estul României în luna martie 1944, Regele l-a trimis, în 23 martie, pe generalul Constantin Sănătescu să îi sondeze pe militarii de pe lângă Ministerul de Război şi Marele Stat Major despre care se credea că sunt opozanţi ai lui Antonescu dacă erau dispuşi să treacă la acţiune.

În contextul sosirii unui ultimatum de predare din partea Aliaţilor, Regele le-a cerut liderilor politici să îşi asume responsabilitatea de a se pronunţa pentru pace, caz în care el i-ar fi cerut public lui Antonescu demisia. Acest lucru însă nu s-a întâmplat, iar în urma deziluziei, Regele s-a convins că avea nevoie pentru schimbarea lui Antonescu de armată.