Antena LIVE

Curs valutar

Video

Nicolae Ciucă mai are 72 de ore să formeze un guvern. Intervenţia preşedintelui îl poate salva: Klaus Iohannis ar putea obliga PNL să revină la USR

Premierul desemnat mai are 72 de ore să vină în Parlament cu un program de guvernare şi o echipă de miniştri, iar negocierile sunt în blocaj total. PNL pune condiţii de neacceptat şi pentru USR şi pentru PSD. Iar fără susţinerea unuia dintre aceste două partide, Nicolae Ciucă nu are nicio şansă să ajungă la Palatul Victoria. Ultima speranţă a premierului desemnat e intervenţia lui Klaus Iohannis.

De la 27.10.2021, 19:50
WhatsApp
Vezi și:

"Nu îmi voi depune mandatul!", a declarat Nicolae Ciucă, premierul desemnat. În curând ar putea fi însă forţat să o facă. Sâmbătă cel târziu, Nicolae Ciucă trebuie să aducă în Parlament un program de guvernare şi o listă de miniştri. Doar că negocierile sunt în blocaj. A două rundă de discuţii cu PSD la o vilă de protocol a eşuat aseară. Social-democraţii nu doar că vor la guvernare, vor chiar şapte ministere.

"Am și înaintat zece măsuri urgente pe care ar trebui să le ia orice guvern care este învestit", a declarat Marcel Ciolacu, preşedintele PSD. Liberalii, prin vocea lui Florin Cîţu, au refuzat. Şi armistiţiul propus de Nicolae Ciucă să fie învestit cu miniştri tehnocraţi pe o perioadă de trei luni s-a lovit de un zid. Social-democraţii au spus că acceptă, doar dacă acceptă şi USR. Iar USR a spus nu. "E nevoie de un Guvern stabil, cu o majoritate clară în Parlament", a declarat Dacian Cioloş, preşedintele USR.

Klaus Iohannis i-ar putea forţa pe liberali să accepte fie PSD, fie USR la guvernare

Cei de la USR vor refacerea Coaliţiei. Dar Nicolae Ciucă nu are acordul PNL pentru asta. "În acest moment, mandatul meu este să negociem pentru un Guvern minoritar, PNL-UDMR", spune Nicolae Ciucă. Aşa că premierul desemnat se uită cu speranţă spre Palatul Cotroceni. Klaus Iohannis se întoarce mâine în România, după o vizită de stat în Egipt, şi i-ar putea forţa pe liberali să accepte fie PSD, fie USR la guvernare.

"Până mâine mai avem timp, dați-ne voie să acumulăm toate datele și informațiile și o să ajungem să discutăm cu dumnealui situația la zi!", mai spune Nicolae Ciucă, premierul desemnat. De trei săptămâni, la Palatul Victoria avem un Guvern cu puteri ciuntite. Dacă Nicolae Ciucă nu trece de Parlament, toate procedurile se reiau. Klaus Iohannis ar trebui să cheme iar partidele la negocieri şi să desemneze un alt premier.

Larisa Bernaschi
nicolae ciuca klaus iohannis premier guvern pnl usr marcel ciolacu
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025