O nouă conductă va permite furnizarea agentului termic în Militari și Drumul Taberei. Nicușor Dan anunță că lucrările de reparație vor continua și în această iarnă
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a mers, joi, în zona Cet Vest unde Compania Municipală Energetica Servicii a reabilitat un tronson important de conductă de reţea primară care permite furnizarea energiei termice direct de la către cartierele Militari şi Drumul Taberei. Investiţia a fost făcută de compania municipală, potrivit primarului, din bugetul local şi a costat 700.000 de lei. Despre lucările în sistemul de termoficare, primarul a spus că vor lucra şi iarna asta pe conductele mai puţin groase, acolo nu sunt magistrale, notează News.ro.
De Redactia Observator la 13.10.2022, 11:28Primarul a afirmat că este vorba de reabilitarea a doi kilometri de reţea de termoficare, mare parte supraterană, care nu mai funcţionează de 20 de ani, iar alimentarea se face prin CET Vest. Cu această conductă se alimentează direct cartierul Militari. Până acum, ca să ajungă căldura în Militari, ea făcea un ocol prin Drumul Taberei şi se întorcea în Militari, iar o parte din cartierul Militari era şi este în continuare alimentat de cet-ul privat Vest Energo.
El a precizat că luna trecută, acest CET a avut probleme şi locuitorii au avut de suferit. "Acum, chiar în situaţia în care Vest Energo nu funcţionează, prin această reţea se poate asigura agent termic pentru cartierul Militari", a arătat primarul Capitalei. Lucrarea a fost făcută de compania Energetica, compania municipală şi a costat 700.000 de lei, a precizat Nicuşor Dan.
Nicușor Dan anunță că lucrările vor continua și la iarnă
Despre reţeaua de termoficare, primarul a prezentat evoluţia lucrărilor, pe cele patru mari şantiere. Astfel, în Ferentari sunt 9 kilometri, în Pantelimon, 2 kilometri, la Olteniţei, 2 kilometri, la Mihalache-Amzei, 1,5 kilometri.
- La cât ajung preţurile pentru anveloparea blocurilor din Bucureşti, în funcţie de zonă. Cel mai scump este în...
- Sute de blocuri din Capitală au rămas fără apă caldă. Unii bucureșteni se plâng că primesc facuri mărite...
- Invenţia unui băimărean a redus factura la gaze şi cu 70%. Inginerul dă asigurări că investiția poate fi...
"O să lucrăm şi iarna asta pe conductele mai puţin groase, acolo nu sunt magistrale, aşa numitele racorduri", a mai spus Nicuşor Dan, precizând că la centrala Cet din Titan, s-au montat toate cele cinci cazane şi se află în grafic cu lucrările.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu a spus că "nu ştie de ce timp de 20 de ani, această conductă reabilitată înainte de Revoluţie, în 1989, nimeni nu s-a gândit să o repare, pentru că nu vorbim de o investiţie sermnificativă".
"Vorbim doar de rapararea unei conducte, de aceea nici lucrarea nu este foarte mare, este relativ simplă", a spus primarul Sectorului 6, el arătând că a stabilit ca primăria de sector să suporte jumătate din costul lucrării, iar conducta va fi îngropată.