Procurorul general al României atacă astăzi în instanţă Ordonanţa de modificare a codurilor penale
Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, vineri, înaintea şedinţei CSM, că în cursul zilei va ataca la instanţă Ordonanţa de Urgenţă prin care sunt modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penal
De Redactia Observator la 03.02.2017, 11:12- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, vineri, înaintea şedinţei CSM, că în cursul zilei va ataca la instanţă Ordonanţa de Urgenţă prin care sunt modificate Codul Penal şi Codul de Procedură Penală.
"În cursul zilei de atăzi o vom ataca în instanţă", a spus Lazăr, referindu-se la actul normativ.
De asemenea, parchetul instanţei supreme a trimis, joi, Avocatului Poporului solicitarea de a sesiza Curtea Constituţională în privinţa ordonanţei de modificare a codurilor penale, invocând mai multe încălcări ale unor articole din Constituţie.
"În cursul zilei de astăzi, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis spre analiză Avocatului Poporului solicitarea de a sesiza Curtea Constituţională, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. d teza finală din Constituţie şi respectiv art. 13 alin. 1 lit. f din Legea nr. 35/1997 republicată, cu excepţia de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală", a anunţat Ministerul Public.