Antena LIVE

Curs valutar

PSD și PNL, anunț comun după absența USR de la negocieri: "Avem voturile pentru o majoritate, chiar dacă USR decide să nu mai facă parte din coaliție"

PNL şi PSD au transmis, după ce USR a lipsit de la discuţii că PSD, PNL, UDMR şi minorităţile au voturile necesare pentru a forma un Guvern şi o majoritate parlamentară, chiar şi în eventualitatea în care USR va decide să nu mai facă parte din coaliţie dar că realizarea unei majorităţi pro-europene cât mai largi ar fi în interesul naţional. Cele două partide mai anunţă că formaţiunile prezente la întâlnire au reconfirmat decizia de a avea candidat unic al alianţei pro-europene pentru alegerile prezidenţiale.

De la 16.12.2024, 21:08
WhatsApp
PSD și PNL, anunț comun după absența USR de la negocieri: "Avem voturile pentru o majoritate, chiar dacă USR decide să nu mai facă parte din coaliție"

”Liderii alianţei pro-europene s-au întâlnit în această seară şi au continuat discuţiile pe tema realizării unui program comun de guvernare bazat pe principiile enunţate în acordul semnat de formaţiunile componente. Considerăm că realizarea programului de guvernare este prioritatea fundamentală a acestei alianţe, de aceea, astăzi s-a discutat despre un set de reforme majore care urmează să fie finalizate şi comunicate public în zilele următoare până la convocarea noului Parlament”, au anunţat PNL şi PSD într-un comunicat comun.

"Reprezentanţii USR decid să nu se prezinte la o reuniune stabilită dinainte a coaliţiei pro-europene"

Cele două partide au mai transmis că ”reprezentanţii alianţei au luat act de faptul că, pentru a doua oară, reprezentanţii USR decid să nu se prezinte la o reuniune stabilită dinainte a coaliţiei pro-europene, deşi toţi participanţii - PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul minorităţilor naţionale - conveniseră deja că nu discută deocamdată despre distribuirea funcţiilor politice”.

”PSD, PNL, UDMR şi Grupul minorităţilor naţionale au voturile necesare pentru a forma un Guvern şi o majoritate parlamentară chiar şi în eventualitatea în care USR va decide să nu mai facă parte din această coaliţie. Considerăm însă că realizarea unei majorităţi pro-europene cât mai largi ar fi în interesul naţional”, se arată în comunicat.

”De asemenea, formaţiunile prezente la întâlnire au reconfirmat decizia de a avea candidat unic al alianţei pro-europene pentru alegerile prezidenţiale”, se menţionează în comunicat.

USR a decis să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern 

USR a decis, luni, să nu discute împărţirea funcţiilor într-un nou guvern fără un plan care să scoată România din profunda criză a bugetului de stat, Elena Lasconi arătând că nu împart funcţii pentru politicieni înainte să agreeze soluţii pentru prosperitatea românilor şi că atât timp cât se discută în şoaptă despre creşteri de taxe, dar nu şi despre reforme reale care să scadă cheltuielile statului, nu putem să ne apucăm să măsurăm draperiile din ministere. Formaţiunea spune că actualul ministru al Finanţelor, Marcel Boloş, a venit în această dimineaţă cu o serie de cifre contradictorii la întâlnirea de la Guvern şi a vorbit despre creşteri de taxe, nu de reduceri ale cheltuielilor statului.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

psd pnl usr coalitie
Întrebarea zilei
Aţi apela la firme care să vă împodobească bradul?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cristina Demetrescu știe ce zodii au noroc cu carul în următoarele 7 zile. Vine...
Fanatik.ro
Publicat 16.12.2024
Forțele din spatele unui fenomen ciudat din SUA: admirația aproape isterică...
spotmedia.ro
Publicat 16.12.2024
„Roiuri” misterioase de drone au apărut pe Coasta de Est a Americii și...
spotmedia.ro
Publicat 13.12.2024
„Buletin de eternitate”. Mircea Diaconu, ultimul mare rol! Omagii la Teatrul...
Gandul
Publicat 16.12.2024
Ce șanse are Nicușor Dan la președinția României. Sociolog: „Electoratul...
Adevărul
Publicat 16.12.2024
Chefi la cuțite, 15 decembrie 2024. Cine a câștigat al patrulea battle. O...
A1
Publicat 16.12.2024
Horoscopul zilei de 17 decembrie 2024. Balanțele au nevoie de liniște. Află ce...
CaTine
Publicat 16.12.2024
Elon Musk face angajări! Magnatul caută oameni care să lucreze de acasă, din...
spynews.ro
Publicat 16.12.2024
Drama lui Tony Kanalos, fost coleg al lui Ianis Hagi și Andrei Rațiu la...
GSP
Publicat 16.12.2024
Marii actori ai României din „Buletin de București” care s-au întâlnit în...
Click.ro
Publicat 16.12.2024
Tesla e dată în judecată de familia unui bărbat care ar fi fost ucis de...
Useit
Publicat 16.12.2024
A murit unul dintre cei mai buni medici din țară. Avea doar 40 de ani și...
Redacţia.ro
Publicat 16.12.2024
Epicentrul mișcării legionare din strada Veseliei. Istoria locului unde s-au pus...
libertatea.ro
Publicat 16.12.2024
Unul dintre dansatorii lui Taylor Swift a dezvăluit că „nu s-a putut opri din...
ZU
Publicat 16.12.2024
Joulutorttu. Rețetă de desert tradițional finlandez
Hello taste
Publicat 16.12.2024
Cum să-i implici pe cei mici în decorarea bradului de Crăciun
Deparinti
Publicat 16.12.2024
Concluziile lui Cristian Diaconescu după alegerile prezidențiale. Verdict...
ziare.com
Publicat 16.12.2024
Cum a apărut frumoasa actriță Tuba Büyüküstün la Festivalul de Film Red...
Happy
Publicat 16.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Factorii care cresc riscul de diabet. Categoriile de oameni cu cel mai mare risc...
Medicool
Publicat 16.12.2024