Antena LIVE

Curs valutar

Scandalul BMW-urilor pentru poliţie. Lucian Bode: Drulă acuză o conspiraţie la nivel înalt omiţând să spună ce rol important are. Licitaţia este corectă

Lucian Bode a afirmat joi că licitaţia pentru achiziţionarea BMW-urile pentru poliţie este una corectă, iar preşedintele USR, Cătălin Drulă, "dezinformează cu bună ştiinţă", susţinând că acesta din urmă este cel care a semnat, în calitate de ministru al Transporturilor, fişa cu detaliile tehnice pentru această tranzacţie.

De la 06.10.2022, 14:06
WhatsApp
Scandalul BMW-urilor pentru poliţie. Lucian Bode: Drulă acuză o conspiraţie la nivel înalt omiţând să spună ce rol important are. Licitaţia este corectă Inquam Photos / Observator

USR a sesizat Parchetul European şi Biroul anti-fraudă în legătură cu licitaţiile pentru cumpărarea maşini noi pentru Rutieră. În plus, USR și Forța Dreptei au depus moțiune simplă împotriva ministrului Bode.

Ministrul Afacerilor Interne a prezentat într-o conferinţă de presă concluziile Raportului întocmit de Corpul de Control al ministrului în legătură cu licitaţia pentru achiziţionarea a 300 de autoturisme. "L-am văzut pe fostul ministru al Transporturilor, domnul Drulă, în goana după audienţă afirmând, citez: 'a ieşit poliţia lui Bode să mintă pentru el şi pentru Iohannis'. Plin de tupeu, domnul Drulă acuză o conspiraţie la nivel înalt omiţând să spună ce rol important şi determinant îl are în această speţă. Ca să punem lucrurile în contextul lor real, vă prezint concluziile raportului Corpului de Control şi, evident, cronologia evenimentelor. (...) Corpul de Control al ministrului Afacerilor Interne a constatat următoarele: necesitatea achiziţiei este una reală şi evidentă. Poliţia Rutieră are nevoie imperativă de mijloace performante pentru atingerea obiectivului naţional de reducere a numărului de victime ale accidentelor rutiere", a declarat Lucian Bode, citând din document, potrivit Agerpres

Bode a prezentat raportul Corpului de Control în cazul licitației mașinilor pentru Poliție: Sunt documente semnate de Drulă

El a adăugat că toată documentaţia tehnică a fost întocmită, analizată şi agreată de către structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, ale Ministerului Transporturilor, primind totodată şi girul unui evaluator extern al Băncii Europene de Investiţii. "Întregul proces de achiziţie publică s-a derulat de către autoritatea contractantă - Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu respectarea principiilor de obiectivitate, transparenţă şi legalitate, trecând prin toate filtrele instituţionale. Avizul de conformitate, fără de care nu se putea finaliza licitaţia, a fost dat de către ANAF, autoritate care supraveghează toate achiziţiile din România", a indicat ministrul de Interne.

Pe acelaşi subiect

Lucian Bode a spus că licitaţia este corectă şi arată că Ministerul Transporturilor condus de către Cătălin Drulă, în prezent liderul USR, ar fi aprobat cererea de finanţare pentru cele 300 de autospeciale, inclusiv fişa cu detaliile tehnice.

"Îmi pare rău că unii vor fi dezamăgiţi, dar licitaţia este corectă, iar domnul Drulă dezinformează cu bună ştiinţă. Iată de ce. În 2017, discuţiile dintre Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Ministerul Transporturilor constată nevoia unui sistem modern de monitorizare a traficului. În 2018, discuţiile se încheie cu o concluzie: necesitatea unei cereri de finanţare însoţită de specificaţiile tehnice. La 1 octombrie 2020, Inspectoratul General al Poliţiei Române depune cererea de finanţare şi fişa tehnică, proiectul tehnic. La data de 12 noiembrie 2020 se emite Hotărârea de Guvern 971, prin care se aprobă necesitatea cheltuielilor acestui proiect. Am aici Hotărârea 971 (...), evident semnată de asociatul politic mai nou al domnului Drulă, domnul Ludovic Orban, în care veţi găsi, evident, printre altele, achiziţionarea a 300 de autospeciale. La 25 mai 2021, Ministerul Transporturilor condus de Cătălin Drulă aprobă cererea de finanţare, inclusiv fişa cu detaliile tehnice. În 5 iulie 2021, în baza acordului dat de ministerul condus de domnul Drulă, se semnează contractul de finanţare numărul 106/2021, contract evident semnat între Ministerul Transporturilor, pe de o parte, şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe de altă parte, în calitate de beneficiar. Ca reprezentant al Ministerului Transporturilor, evident, este domnul ministru Drulă", a mai afirmat Bode.

El le-a prezentat jurnaliştilor o copie după contractul de finanţare semnat de Cătălin Dulă (Ministerul Transporturilor) şi şi Benone Matei (Inspectoratul General al Poliţiei Române). "Anexa 2 a acestui contract, parte componentă a acestui contract, este fişa cu detaliile tehnice, unde vom găsi, la pagina 7, capacitatea cilindrică, cutia de viteze, tracţiunea, lungimea, caroseria, culoarea, inscripţionarea specifică. Foarte important (...): cutie automată 8 + 1 trepte. Ce spunea domnul Drulă în urmă cu câteva zile? Că am construit un caiet de sarcini în care am trecut intenţionat, spre exemplu, o cutie de viteze 8 +1 trepte pentru a favoriza pe cineva, în condiţiile în care domnia sa a semnat contractul de finanţare, iar anexa la contractul de finanţare sunt aceste specificaţii tehnice, inclusiv cutia de viteze 8+1. Cât tupeu să ai şi acuzi Poliţia Română, Ministerul Afacerilor Interne că au făcut anumite specificaţii cu dedicaţie, când nu au făcut altceva decât să preia aceste specificaţii din proiectul tehnic, anexă la contractul de finanţare semnat de Ministerul Transporturilor", a mai declarat Bode. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

lucian bode bmw politie catalin drula
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024