Testele antigen, incluse în certificatul verde. Alexandru Rafila va aduce clarificări în Guvern pe noul proiect de lege - surse Observator
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, va aduce clarificări în ședința de Guvern de miercuri cu privire la proiectul noului certificat verde ”Stop COVID”, susțin sursele Observator. De asemenea, posibilitatea testării cu teste antigen ar fi inclusă în noul proiect pentru certificatul verde.
De Redactia Observator la 14.12.2021, 21:37Noul certificat verde ar urma să fie asumat ca proiect de lege de Alexandru Rafila. Deși nu s-a stablit încă un termen exact, el ar urma să fie adoptat până la finalul anului.
PSD a cerut în repetate rânduri ca noul proiect privind certificatul verde să prevadă și posibilitatea testării cu teste antigen, ministrul Alexandru Rafila declarând că ea este prevăzută şi în documentele Comisiei Europene.
Proiectul de lege pregătit de ministrul Sănătăţii prevede, de asemenea, că vaccinaţii vor avea la dispoziţie 15 teste decontate de stat. Acestea nu se vor oferi fizic, ci sub forma unor vouchere în format electronic cu care angajatul se va putea adresa oricărui laborator, farmacii sau medicului de familie.
Alexandru Rafila, despre testarea pe bază de antigen
- Certificatul verde nu se va aplica și testelor antigen. Cât timp ar primi nevaccinaţii teste PCR gratuite de la stat
- Descinderi la un centru din Vâlcea unde s-ar fi falsificat certificate verzi. Şapte persoane, 6 asistente şi un...
- Teste de salivă distribuite părinţilor de la geamul şcolii, cu o zi întârziere. Noile date de testare pentru elevi
Alexandru Rafila, a comentat, luni seară, discuţiile din coaliţie pe tema certificatului verde şi a precizat că nu înţelege de ce liberalii nu doresc includerea testării antigen în acesta, mai ales că acest tip de testare este prevăzut chiar în documentele Comisiei Europene.
”Am înţeles că nu se acceptă testarea pe bază de antigen. Sincer să vă spun, nu ştiu de ce. Chiar am verificat documentele Comisiei Europene şi testarea PCR este valabilă 72 de ore, iar pentru statele care adoptă şi testarea antigen este valabilă 48 de ore”, a declarat Rafila.
Liberalii nu vor schimbarea certificatului verde
Partidele din coaliţie trebuie să clarifice toate elementele legate de certificatul verde, în special impactul bugetar al testării gratuite a angajaţilor. Este posibil ca proiectul să includă şi posibilitatea testării la privat. Partidele vor să analizeze şi impactul bugetar al acestor prevederi, inclusiv în privinţa numărului de zile pentru testarea gratuită.
Liberalii nu sunt de acord nici cu modificarea numelui certificatului verde în certificat COVID, pentru că ar produce confuzie în rândul cetăţenilor şi nici nu ar respecta prevederile europene privind introducerea acestui certificat. În schimb, Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila insistă pentru implementarea aşa-numitului certificat "universal", adică un certificat COVID, de limitare a răspândirii infecţiei, mai degrabă decât denumirea de certificat verde.
Kelemen Hunor: Nu sunt de acord cu testele gratuite. Nu vrei vaccin, vrei teste gratuite
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat că nu este de acord cu testele gratuite incluse în certificatul verde pentru angajaţii nevaccinaţi, deoarece acest lucru ar implica o cheltuială de miliarde lei de la bugetul de stat. „În acest mod se duce în jos şi vaccinarea. În 72 de ore trebuie repetat testul. Asta unde ne duce? Dăm teste gratuite pentru tot poporul? Nu este corect”, a explicat liderul UDMR.
„Nu sunt de acord cu testele gratuite. Cel mult pentru 28 de zile, e perioada în care poţi să faci vaccinare completă. Asta se poate accepta, mai mult nu se poate. Înseamnă miliarde. Nu se poate să îţi plătească statul, că tot de la buget se plăteşte, că nu aduce nimeni bani de acasă. Nu vrei vaccin, vrei teste gratuite. Nu se poate, asta înseamnă că se duce în jos şi vaccinarea. În 72 de ore se repetă testul. Asta unde ne duce? Dăm teste gratuite pentru tot poporul? Nu este corect nici politic, nici moral. Vom discuta în coaliţie pentru 28 de zile cel mult şi vom lua o decizie”, a afirmat Kelemen Hunor, luni la Digi 24.