Traian Băsescu a fost ales președinte al formațiunii Mișcarea Populară
Cei peste 5.000 de delegați prezenți, sâmbătă, la Congresul de înființare a formațiunii politice Mișcarea Populară au votat, prin procedură deschisă, alegerea ca președinte al partidului a lui Traian Băsescu, acesta candidând cu moțiunea intitulată "România Mea"
De Redactia Observator la 24.10.2015, 15:32Cei peste 5.000 de delegați prezenți, sâmbătă, la Congresul de înființare a formațiunii politice Mișcarea Populară au votat, prin procedură deschisă, alegerea ca președinte al partidului a lui Traian Băsescu, acesta candidând cu moțiunea intitulată "România Mea"
Băsescu a mulțumit celor care l-au votat și a adăugat că modernizarea României trebuie să continue.
"Vă asigur că am și energie și dorință să continuăm procesele de modernizare a României. Mai am o sugestie, cei care în viața lor au fost alături de mine și încă mai simt că mai vor să fie alături de mine să nu ezite de oriunde s-ar afla să vină la Mișcarea Populară", a spus noul președinte al formațiunii.
În cadrul moțiunii 'România Mea', condusă de Traian Băsescu, au candidat și au fost aleși Eugen Tomac, președinte executiv, Cristian Diaconescu și Siegfrid Mureșan, prim-vicepreședinți, Dorel Constantin Onaca, secretar general. Noua formațiune va avea și doi secretari generali adjuncți, Rizia Tudorache și Ștefan Burlacu.
Totodată, în conducerea Mișcării Populare au fost aleși și 14 vicepreședinți: Petru Movilă, Claudiu Palaz, Roxana Iliescu, Adrian Gurzău, Clement Negruț, Nicolae Davițoiu, Cristian Petrescu, Cătălin Cristache, Cătălina Bozianu, Victor Tarhon, Adrian Rădulescu, Cristinel Marian, Mihaela Stoica, Radu Cristescu.
De asemenea, în structura centrală de conducere a formațiunii se vor regăsi și 12 secretari executivi: Bulf Cătălin, Laurențiu Dulamă, Mihaela Brate, Ionuț Simionca, Costel Mihai, Dan Ioniță, Sebastian Moise, Mihai Țâbuleac, Mirea Marian, Gelu Vișan, Lucian Iliescu, Bogdan Gamaleț.
Băsescu a anunțat că următorul Congres al formațiunii va avea loc la șase luni după alegerile parlamentare, potrivit Statutului noii formațiuni.
De asemenea, la finalul Congresului, secretarul general al Mișcării Populare, Dorel Onaca, a spus că noul imn al formațiunii este "Iarba verde de acasă".