Undă verde pentru un guvern PNL - PSD. Liberalii au la dispoziție două săptămâni, pentru a finaliza discuţiile cu social-democrații
Liberalii au hotărât, aseară, să înceapă negocierile cu PSD pentru formarea noului guvern. Urmează două săptămâni în care PNL şi social-democraţii trebuie să cadă de acord în privinţa programului de guvernare şi a noilor miniştri. Însă există deja un conflict. Florin Cîţu vrea să fie premier, PSD spune că această variantă este exclusă.
De Redactia Observator la 09.11.2021, 11:12Decizia de începere a negocierilor cu PSD a fost votată, noaptea trecută, de 48 dintre liderii de organizaţii reuniţi la Vila Lac. Au fost şi 22 de voturi împotrivă. Cel mai vocal critic al unei alianţe PNL-PSD a fost Ludovic Orban, fostul preşedinte al liberalilor.
Ludovic Orban: Este, din punctul meu de vedere, sinucidere politică. Este o gravă trădare a alegătorilor care au votat cu Partidul Naţional Liberal. Ce legătură este între Partidul Naţional Liberal şi fostul partid comunist. Nicio legătură!
După vot, PNL a transmis într-un comunicat că principala condiţie în timpul negocierilor cu PSD va fi respectarea parteneriatului dintre PNL şi preşedintele Klaus Iohannis.
Ludovic Orban: Nu există nicio explicaţie raţională. Eu ştiu din ce motive, preşedintele Iohannis îşi doreşte această coaliţie care să-i dea o majoritate parlamentară.
- Surse: Klaus Iohannis le recomandă liberalilor să intre la guvernare cu PSD. Social-democrații pun condiții grele...
- Surse: PSD, dispus să susțină Guvernul lui Nicolae Ciucă în schimbul a 50% dintre ministere, iar Marcel Ciolacu...
- Proiectul de rectificare bugetară pe anul 2021 a fost pus în dezbatere publică. Ce ministere ar putea primi mai...
Urmează împărțirea ministerelor
Decizia liberalilor a venit la sfârşitul unei zile în care şi PSD şi UDMR şi-au arătat disponibilitatea de a negocia împreună cu PNL formarea noului guvern. Acum vor trebui împărţite ministerele. Liberalii au anunţat că îşi rezervă portofoliul de premier. Iar Florin Cîţu s-a autopropus.
Florin Cîţu, preşedintele PNL: Propunerea de premier este preşedintele partidului. Vom vedea mai departe. Desemnarea o face preşedintele României.
PSD are însă alte planuri.
Sorin Grindeanu, vicepreşedinte PSD: Florin Cîţu nu poate să mai fie premier într-un guvern care are în componenţă Partidul Social Democrat. Etapa Florin Cîţu premier a fost depăşită.
Printre condiţiile puse de PSD pentru intrarea la guvernare se numără <(INTRA CARTON)> majorarea pensiilor cu 11 la sută de la 1 decembrie, creşterea pensiei minime la o mie de lei şi creşterea salariului minim de două ori, anul viitor. Prima dată, la 1 ianuarie cu 250 de lei. A doua creştere ar trebui să ducă salarium minim la 2.740 de lei, respectiv 3.000 de lei pentru cei cu studii superioare. PSD vrea şi alocații mărite la 300, respectiv 600 de lei.
Social-democraţii cer jumătate din ministere
Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: Negocierile nu pot să fie altfel decât ponderilor parlamentarilor. Eu nu am auzit de altfel de negocieri decât cele pe ponderi!
Decizia liberalilor de a negocia formarea unui guvern cu PSD a fost taxată, aseară, de liderul USR, Dacian Cioloş: "Pentru USR începe o nouă etapă. Trecem acum în opoziție la vechile partide și în luptă cu orice formă de extremism. Vom fi cel mai mare partid din opoziție și singurul care îmbrățișează valori democratice (...). Vom sancționa cu fermitate derapajele guvernării PNL-PSD."
Echipa de negociere a PNL are două săptămâni la dispoziţie pentru a finaliza discuţiile cu PSD.