Antena LIVE

Curs valutar

Când se termină pandemia în România? Ministrul Sănătății: "Încă nu suntem în vârf, vom avea peste 50.000 de cazuri. La final de martie vom reveni la normal"

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, marţi seară, că România nu se află încă în vârful valului cinci al pandemiei de COVID-19 şi că vor urma 10 zile dificile în care se va ajunge la peste 50.000 de cazuri pe zi. Rafila a precizat că, potrivit OMS, numărul cazurilor este încă în creştere, dar se observă o creştere mai lentă la nivel european, ceea ce înseamnă că ne apropiem de un platou. 

De la 01.02.2022, 22:42
WhatsApp
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, marţi seară, că România nu se află încă în vârful valului cinci al pandemiei de COVID-19 Hepta

Alexandru Rafila a declarat în timpul unei transmisiuni televiuzate, marţi seară, că sistemul de sănătate din România este pregătit pentru vârful valului cinci al pandemiei de COVID-19.

”Încă nu suntem în vârf, ne apropiem de vârf, avem în faţă circa 10 zile dificile. Suntem pregătiţi, zic eu, şi din punct de vedere al sistemului de sănătate, sigur, nu nelimitat, adică nu putem să ne asumăm o pregătire. Am auzit tot felul de declaraţii demagogice în trecut, suntem pregătiţi să facem faţă la orice. Nu este aşa sistemul de sănătate în general, orice sistem are nişte limite, cel românesc, poate cu atât mai mult, pentru că el nu este uniform distribuit în toată ţara este sunt situaţii diferite de la judeţ la judeţ, dar atât cât am putut să ne pregătim, ne-am pregătit şi cu resurse terapeutice şi cu alocarea unui procent de 20 % din paturile de spital şi lucru care cred că este tot foarte, foarte important este că acordăm o foarte mare atenţie tuturor pacienţilor. Nu mai facem acea greşeală, o consider majoră, în care, practic, oamenii cu alte patologii au avut interzis serviciilor medicale”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit news.ro.

Alexandru Rafila: Vom avea peste 50.000 de cazuri în câteva dintre zile

Ministrul Sănătăţii a precizat că săptămâna viitoare se aşteaptă să avem peste 50.000 de cazuri pe zi.

Pe acelaşi subiect

”Este un scenariu maximal, personal nu cred că vom ajunge la 70.000 de cazuri înregistrate zilnic, dar probabil că săptămâna viitoare vom avea peste 50.000 de cazuri în câteva dintre zile, după care se va intra pe un trend crescător. O să vă spun că am urmărit cu foarte mare atenţie informaţiile de la OMS care dă o informare zilnică apropo de ce se întâmpă din toate ţările care ţin de regiunea europeană a OMS. Informaţiile pe care le avem este că această creştere continuă, dar cu viteză mai mică. Reducerea vitezei de creştere este primul semn că ne apropiem de un platou care probabil că va fi înregistrat pe parcursul săptănânii viitoare”, a declarat Rafila.

Când se termină pandemia în România

"Eu cred că vom reveni la normal până la sfârşitul lunii martie. Normal înseamnă că probabil nu va mai fi nevoie de starea de alertă. Eu cred că prelungirea stării de alertă va fi limitată de această dată şi nu va mai trebui să luăm acele măsuri care să ne afecteze viaţa economică şi socială şi trebuie să ne pregătim pentru acest lucru. Eu am avut foarte multe întâlniri cu reprezentanţii diverselor industrii : turism, Horeca, marii retaileri, mari investitori din România. Toţi îşi doresc predictibilitate, o discuţie sinceră care să facă posibilă repornirea economiei şi cred că spre sfârşitul lunii martie putem avea discuţii foarte serioase, încât oamenii să ştie ce au de făcut în lunile următoare", a spus ministrul Sănătăţii.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

valul 5 covid cazuri varf pandemie ministrul sanatatii alexandru rafila
Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce este, de fapt, scorul FICO. Băncile îți pot refuza împrumutul, deși...
Fanatik.ro
Publicat 14.12.2024
„Roiuri” misterioase de drone au apărut pe Coasta de Est a Americii și...
spotmedia.ro
Publicat 13.12.2024
Este adevărat că alergatul distruge genunchii?
spotmedia.ro
Publicat 11.12.2024
Câți bani este indicat să le dai colindătorilor acum, în decembrie 2024
Gandul
Publicat 14.12.2024
Primele imagini cu soldați nord-coreeni angajați într-o luptă cu ucrainenii,...
Adevărul
Publicat 14.12.2024
Mireasa sezon 10. Anunțul producției în legătură cu Ramona și fiica sa. Ce...
A1
Publicat 13.12.2024
Horoscopul zilei de 15 decembrie 2024. Berbecii simt presiune asupra lor. Află ce...
CaTine
Publicat 14.12.2024
”Uită-mă, nu mă întorc”. Mario Fresh, mesaj ascuns pentru Alexia Eram! S-a...
spynews.ro
Publicat 13.12.2024
Imagini rare din Coreea de Nord au fost „scăpate” pe internet. Cum arată un...
GSP
Publicat 14.12.2024
Un preparat scump în meniurile de azi din întreaga lume, hrana de bază a...
Click.ro
Publicat 14.12.2024
Cea mai importantă descoperire științifică în 2024. Titlul a fost acordat...
Useit
Publicat 14.12.2024
Ce spunea Nicu Sârghea, tobosarul Vunk, înainte cu puțin timp să se stingă....
Redacţia.ro
Publicat 13.12.2024
Avocatul care și-a aruncat pe geam iubita însărcinată a fentat închisoarea pe...
libertatea.ro
Publicat 14.12.2024
Rihanna și A$AP Rocky au petrecut o seară în oraș în Miami. Cei doi se...
ZU
Publicat 14.12.2024
Rețetă de ciocolată caldă cremoasă. Secretul ca să iasă densă și aromată
Hello taste
Publicat 14.12.2024
Activități fizice distractive pentru copii în lunile reci
Deparinti
Publicat 14.12.2024
Transportul de frontieră, în impas: „RO e-Transport încurcă...
ziare.com
Publicat 14.12.2024
Care este, de fapt, legătura dintre Victoria Ruffo și Eugenio Derbez în...
Happy
Publicat 13.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum se măsoară corect glicemia. Ce poți face pentru a preveni diabetul și...
Medicool
Publicat 14.12.2024