Antena LIVE

Curs valutar

Video

Câţi litri de apă trebuie să bem zilnic: oamenii hidrataţi, mai fericiţi ca restul. "Mituri" explicate de nutriţionişti

Apa ne ajută să ne menţinem sănătoşi, să trecem cu bine peste perioadele de caniculă şi să fim mai fericiţi! Un studiu recent ne arată că există o legătură foarte mare între apa de băut şi starea noastră de fericire. Deci în cazul în care vă stresaţi cu banii, cu jobul, cu ratele, recomandarea ar fi să beţi nişte apă! Poate vă mai înveseliţi. Pentru că, nu-i aşa, fericirea se găseşte în lucrurile mici! Dincolo de glumă, studiul a fost cât se poate de serios. Iată şi concluziile!

De la 15.04.2024, 18:13
WhatsApp
Vezi și:

Corpul uman este format, în proporţie de 70 la sută, din apă. Acest combustibil primit cadou de la Natură ne ajută să funcţionăm 24 din 24 de ore, dar are efecte miraculoase şi asupra stării noastre psihice. La studiul care a avut loc în Statele Unite, au participat peste 2.000 de oameni. 

Câtă apă trebuie să bem zilnic

"Cei care beau 10 sau mai mult de 10 pahare cu apă pe zi, au declarat în proporţie de 80 la sută că găsesc bucuria în lucrurile mici. În timp ce doar 48 la sută dintre cei care au spus că beau doar un pahar cu apă pe zi au răspuns la fel. În acelaşi timp, 46 la sută dintre cei hidrataţi au spus că se simt fericiţi. În timp ce doar 22 la sută dintre cei care nu prea consumă apă au declarat acelaşi lucru", spune Clara Mihociu, reporter Observator.

Pe acelaşi subiect

"Dacă eşti ocupat cu serviciul, în general uiţi de apă", observă un alt trecător. 

Hidratarea, importantă pentru creier

Hidratarea are un impact semnificativ şi asupra creierului, îmbunătățeşte abilitățile cognitive, concentrarea și echilibrul emoțional. De aici şi senzaţia de fericire. Totuşi, câtă apă trebuie să bem zilnic?

"Teoria din partea medicală ne spune că ar trebui să bem undeva între 0.35 ml până la 0.40 ml pe kilogram corp, pentru că aşa se calculează de fiecare dată. Tot timpul vedem nişte cifre aruncate, 2 litri, 4 litri, etc, dar depinde foarte mult de fiecare persoană. Apa este practic unul dintre cele mai importante lucruri de care ar trebui să avem grijă, dacă ne dorim cu adevărat să fim sănătoşi şi din punctul de vedere fiziologic şi din punct de vedere psihologic", explică Ionuţ Ignat, nutriţionist.

Apa ajută şi la digestie, circulația sângelui, oxigenare şi ne curăță organismul de toxine. Potrivit studiilor, apa de la robinet este mai bună decât cea îmbuteliată. 

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. ...

apa hidratare fericire
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024