Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cine stă peste două ore pe zi cu ochii în ecrane se supune la un risc de care mulţi nici măcar nu sunt conştienţi. Simptome şi măsuri preventive

Persoanele care petrec mai mult de două ore pe zi în faţa unui ecran riscă să dezvolte sindromul vederii computerizate. Sunt rezultatele unui studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate Publică.

De la 13.10.2023, 08:09
WhatsApp
Vezi și:

"Pentru a preveni acest sindrom, al vederii computerizate, trebuie în primul rând să reducem timpul pe care îl petrecem în faţa unui ecran. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să ne creăm un mediu de lucru cât mai ergonomic, să stabilim corect distanţa dintre noi şi ecran, dar şi să reglăm corect luminozitatea şi strălucirea acestuia. În plus, la fiecare 20 de minute petrecute în faţa ecranului trebuie să luăm o pauză de cel puţin 20 de secunde, pentru a ne relaa ochii", spune Alex Prunean, reporter Observator.

Sindromul vederii computerizate. Care sunt simptomele

"În caz contrar, spun specialiştii, nu mai suntem la fel de eficienţi la locul de muncă. Simptomele acestui sindrom al vederii computerizate sunt în primul rând oboseala oculară, durerile de ochi, durerile în jurul ochiului, durerile de cap, vederea înceţoşată şi chiar vederea dublă. Studiile arată că, la nivel mondial, doar 36% dintre persoanele care suferă de acest sindrom conştientizează acest lucru şi cer ajutor medical", adaugă Alex Prunean, reporter Observator.

Alex Prunean

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent. ...

ochi sanatosi vedere ecran calculator studiu
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024