De ce nu este considerată variola maimuței un pericol precum COVID-19. Explicațiile specialiștilor OMS

Comitetul strategic al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii s-a reunit de urgenţă pentru a examina creşterea neobişnuită a infectărilor cu variola maimuţei.

• Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna

Maladia este destul de frecventă în centrul şi vestul Africii, dar extrem de rară pe alte continente. Totuşi, în ultimele zile, aproape o sută de cazuri au fost confirmate în cel puţin 11 ţări europene, dar şi în Statele Unite, Canada şi Australia. 

Specialiştii germani consideră că este cea mai mare răspândire a bolii în Europa, din toate timpurile. 

Ei nu prevăd, însă, o pandemie ca aceea de Covid-19. Virusul se transmite greu între oameni, iar vaccinurile anti-variolă sunt eficiente în proporţie de 85 la sută împotriva sa. În plus, variola maimuţei nu are, în general, efecte grave.

Cât de letală este variola maimuței?

Pe fondul focarelor descoperite în ultima perioadă, publicul vrea să afle cât de letală este variola maimuței, dar și mai multe detalii despre modul în care se transmite, simptomele și tratamentele acestei afecțiuni.

Specialiștii anunță că variola maimuței este o boală autolimitată (boala se remite fără tratament), simptomele acesteia pot fi resimțite între două și patru săptămâni. În ceea ce privește mortalitatea acestei, statisticile o plasează între 3 și 6%, variațiile fiind în funcție de țară. De exemplu, în Nigeria, țară care se confruntă cu un focar important de 500 de cazuri confirmate și alte 200 de cazuri suspecte, mortalitatea a fost doar de 3%.

Transmiterea de la animal la om poate să apară prin contact direct cu sângele, fluidele corporale, leziunile cutanate sau mucoase ale animalelor infectate. În Africa, dovezi ale infecției cu virusul variolei maimuței au fost găsite la multe animale, inclusiv veverițe, șobolani şi diferite specii de maimuță. Rezervorul natural al acestei boli nu a fost încă identificat, deși cercetătorii speculează că ar fi vorba de rozătoarele. Persoanele care trăiesc în sau în apropierea zonelor împădurite pot avea o expunere indirectă sau scăzută la animalele infectate.

Transmiterea de la om la om poate rezulta din contactul direct cu secretiile respiratorii și leziunile cutanate ale unei persoane infectate sau cu obiecte recent contaminate. Transmiterea prin particulele respiratorii de picături necesită, de obicei, un contact prelungit față în față, ceea ce pune cadrele medicale, membrii aceleiași gospodăriei și alte contacte apropiate ale cazurilor active într-un risc mai ridicat. Cu toate acestea, cel mai lung lanț de transmitere documentat într-o comunitate a crescut în ultimii ani de la șase la nouă infecții succesive de la persoană la persoană.

OMS a subliniat și faptul că deși contactul direct este un factor de risc al transmiterii variolei maimuței, datele actuale nu pot fi folosite pentru a stabili cu exactitate dacă această boală poate fi transmisă pe cale sexuală. Experții mai atrag atenția asupra faptului că sunt necesare studii științifice pentru determinarea cu exactitate a acestui lucru.

Simptomele și tratamentul variolei maimuței

Această infecție virală are o perioadă de incubație, în general, de 6-13 zile, dar poate varia între 5 și 21 de zile. Simptomele pe care le observă persoanele infectate includ între infectare și cinci zile de la incubare: febră, dureri de cap, umflarea ganglionilor limfatici, dureri de spate și o lipsă acută de energie.Erupțiile de pe piele apar la una-trei zile de la primele semne de febră.

Erupția cutanată care poate fi observată tinde să fie concentrată la nivelul feței și extremităților, mai puțin pe trunchi. Sunt afectate fața, în 95% din cazuri, plus palmele și tălpile, în 75% din cazuri.

Într-o proporție mai mică sunt afectate și membranele mucoase orale (în 70% din cazuri), organele genitale (30%) și corneea. Acestea evoluează secvențial de la macule (leziuni cu bază plată) la papule (leziuni ușor ridicate), vezicule (leziuni umplute cu lichid limpede), pustule (leziuni umplute cu lichid gălbui) și cruste care se usucă și cad. Numărul de leziuni variază de la câteva la câteva mii. În cazuri severe, leziunile se pot coagula până când secțiuni mari de piele se desprind.

"Deși vaccinarea împotriva variolei a fost eficientă în trecut, astăzi persoanele cu vârsta sub 40-50 de ani (în funcție de țară) pot fi mai sensibile la variolă din cauza încetării campaniilor de vaccinare împotriva variolei la nivel global după eradicarea bolii. Complicațiile variolei pot include infecții secundare, bronhopneumonie, sepsis, encefalită și infecție a corneei cu pierderea ulterioară a vederii. Nu se cunoaște măsura în care poate apărea infecția asimptomatică", subliniază OMS.