Antena LIVE
Video

În trei săptămâni, România ar putea renunţa la restricţii majore, dacă 5 milioane de români se vaccinează. Altfel, relaxarea se amână

Toţi ochii sunt aţintiţi pe cifrele vaccinării! Ajungem sau nu la 5 milioane de imunizaţi până la 1 iunie, ca să ne putem relaxa, aşa cum ne-au promis autorităţile? Ministrul Sănătăţii spune că nu, dar premierul crede că da. Realitatea e că nici măcar 4 milioane de români nu au primit o doză până acum. 20 de mii dintre ei au fost vaccinaţi la maratonul organizat în weekend în Capitală.

De la 10.05.2021, 20:56

Maratonul vaccinării din Bucureşti s-a încheiat în aplauze. 20.360 de oameni au fost imunizaţi în ultimele 3 zile şi 3 nopţi la Sala Palatului şi la Biblioteca Naţională. O femeie de 83 de ani a venit după 8 dimineaţa, ora oficială de închidere a maratonului, dar a primit o doză.

Localnic: Stau vizavi. Mă uitam de la geam şi tot vedeam că tot timpul tot vine lume, vine lume. 

Studenţii care au lucrat în tura de noapte au vrut să îşi amintească peste ani că au contribuit la stoparea pandemiei. Prezent la maraton aproape continuu de vineri, coordonatorul centrului de la Sala Palatului a fost impresionat de numărul mare de persoane care s-au decis să se imunizeze.

Mihai Craiu, medic coordonator: Pot să spun sigur că speranţa vinde mai bine decât frica. Speranţa către o viaţă normală

Elena, coordonator studenţi: O doamnă şi un domn care au venit din Colentina pe jos până aici doar pentru a se vaccina. Doamna, în vârstă de 75 de ani. Au venit în jurul orei 4 dimineaţa. 

Toţi cei vaccinaţi la maraton se vor reintoarce la Sala Palatului sau la Biblioteca Naţională peste 3 săptămâni, pentru rapel. Oamenii vor primi sms-uri cu ziua în care trebuie să vină. De asemenea, atunci vor putea fi vaccinate şi alte persoane cu prima doză de Pfizer.

Mai avem trei săptâmâni până la data mult-aşteptatei relaxări. Potrivit oficialilor, la 1 iunie ar trebui să ajungem la 5 milioane de vaccinaţi. Adică să mai primească prima doză peste 1.370.000 de persoane. În medie, aproape 60.000 pe zi.. Problema este că în ultimele zile, media a fost în jur de 50.000.. Iar în acest ritm, ţinta de 5 milioane va fi atinsă cu o întârziere de o săptămână, pe 6 iunie.

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii: Nu este posibil în acest ritm de vaccinare să ajungem la 5 milioane până în luna iunie, până la mijlocul lunii iunie, dar este posibil să ajungem la 5 milioane cu prima doză şi prima doză conferă un oarecare grad de protecţie.

Florin Cîţu, premierul României: De foarte mult ori, când avem un obiectiv ambiţios, există foarte multe voce care spun că nu se poate. Eu zic că se poate! De săptămâna viitoare facem un fel de ședință de Guvern în stradă, în care toți vom fi și vom vorbi cu cetățenii, le vom răspunde întrebărilor după ce ies de la vaccinare.

Aproape 3,7 milioane de români sunt vaccinaţi cu cel puţin o doză până acum.

Ți-a plăcut acest articol?

covid maraton vaccinare pandemie vaccinare
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024