"Nu m-am pregătit niciodată să bat nişte cuie". Imaginile durerii şi ale neputinţei. Morgile spitalelor devin neîncăpătoare. Zilnic, sute de oameni pierd lupta cu virusul
Sute de oameni mor zilnic din cauza coronavirusului. Numai în ultimele 24 de ore, 481 de persoane au îngroşat rândul tragediei provocate de pandemie. Iar dincolo de cifre, realitatea este chiar mai dură. Pentru că morgile au devenit neîncăpătoare, morţii ajung pe holurile spitalelor. Sfârşitul valului patru e tot mai greu de prevăzut.
De Laurenţiu Rădulescu la 29.10.2021, 19:44Nu m-am pregătit niciodată să aud un ciocan şi să bat nişte cuie.
Neputinţă, durere şi exasperare. Fiecare sac negru din morga spitalului Universitar din Bucureşti ascunde nu doar drama unui om, ci şi tragedia familiei şi a celor care au încercat să-l salveze. N-au putut câştiga lupta cu boala, iar medicii şi asistenţii care le-au fost alături zile la rând simt că tot ce-au făcut a fost în zadar.
Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: Sunt familii pierdute, peste 20 de persoane decedate doar aici la Spitalul Universitar. 66 de ani, 81 de ani, iar aici un tânăr de doar 16 ani. Toţi oamenii ăştia erau nevaccinaţi. În momentul în care au ajuns în camera de gardă, le-au spus medicilor că vor să se imunizeze, era însă mult prea târziu.
Situaţie critică în spitalele din ţară
- Bilanţ de vaccinare anti-Covid în România, 29 octombrie 2021. Aproape 120.000 de doze administrate în ultimele 24...
- Raed Arafat: Suntem pe un platou, există tendinţa foarte uşoară de scădere. Totuşi, numărul de cazuri ATI a...
- Raluca Olaru, medic la Spitalul CFR din Bucureşti, răspusă de Covid. Federația Sanitas: "A pierdut lupta cu...
De altfel, cei mai mulţi dintre oamenii care sfârşesc în secţia de Terapie Intensivă nu sunt vaccinaţi.
Reporter: Mi se ridică pielea pe mine!
Asistent: Dacă se ridică pe noi care lucrăm în domeniul ăsta!
Aşa arată holurile şi morga celui mai mare spital din Capitală.
Asistenta şefă: Aici a fost o arhivă veche din anul 1978, a trebuit să o desfiinţez pentru că nu mai aveam spaţiu unde să punem decedaţii.
Spitalul Universitar tratează acum 350 de bolnavi infectaţi cu COVID-19. Chiar şi aflaţi în situaţia asta, mulţi dintre ei continuă să nege realitatea care îi înconjoară.
Ana Duţă, asistent-şef spital: Tot nu-şi doresc să se vaccineze, tot nu cred în covidul ăsta, tot nu cred în numărul ăsta mare de decedaţi. Asta este frustrant.
Nimeni din spital nu îşi imagina în urmă cu un an ce va fi. Cifrele vorbesc de la sine.
Cătălin Cîrstoiu, manager Spital Universitar: Erau anul trecut în octombrie 193 de pacienţi decedaţi din care 21 pozitivi, între 1 octombrie 2021 şi 29 octombrie, vorbim de 284 de pacienti pozitivi decedati covid.
Claudiu Ioniţă, asistent medical autopsier: Cred ca valul patru înseamnă unu plus doi plus trei la un loc ce se întâmplă acum.
Situaţia rămâne critică. Autorităţile spun că valul patru ar putea continua cel puţin încă o lună. Abia la începutul lui decembrie speră să ajungem pe platou.