Pâinea neambalată, pericol de coronavirus
Pâinea vândută neambalată este un pericol de transmitere al coronavirusului, susţin specialiştii. Reprezentanţii ANPC au susţinut o video conferinţă cu producătorii de pâine din ţară noastră pentru găsirea unei soluţii. Cu toate acestea, părerile sunt împărţite, iar pentru moment producătorii din industria panificaţiei nu vor fi obligaţi să-şi vândă produsele ambalate.
De Redactia Observator la 24.10.2020, 14:51- Specialiștii cred că pâinea neambalată ar putea transmite SARS-CoV-2
- Reprezentanții din panificație susțin că românii preferă produsele neambalate
- Cele mai importante știri ale zilei, la Observatorul orei 19
Cu ambalaj sau fără, riscul de transmitere a noului coronavirus este ridicat, susţin specialiştii. Cu toate astea Preşedintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale nu a fost de acord cu ambalarea pâinii şi a niciunui produs tradiţional, motivând faptul că riscul este limitat, iar românii preferă produsele proaspete, neambalate.
Călin Mătieş, președintele Federației Romane a Producătorilor de Produse Tradiționale: Chiar dacă pe raft avem şi ambalat şi neamabalat, doar 20% aleg produsele ambalate, restul clienţilor caută această pâine, pâine caldă, pâine tradiţională.
Specialiştii au dovedit că noul coronavirus rezistă pe suprafeţe zeci de ore, mai ales că produsele alimentare neambalate nu se pot dezinfecta şi sunt un pericol în transmiterea SARS-Cov-2.
Dezbaterile legate de ambalarea produselor de panificaţie sunt mai vechi, iar în contextul pandemie ar trebui să se găsească soluţii rapid. Cu toate acestea părerile sunt împărţite.
Cum poţi să ambalezi o pâine caldă? Scoţi acum pâinea caldă şi cât o ţii? O ţii trei ore până se răceşte şi o ambalezi după?
Specialiştii recomandă comercializarea pâinii doar în ambalaj, însă costurile producerii produselor de panificaţie s-ar scumpi pentru producători, iar preţurile unei franzele, automat, ar creşte.