Toate spitalele vechi din România trebuie rase şi reconstruite, sunt depăşite, transmite şeful medicilor din Ambulator
Preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator, Cosmin Alexandrescu, consideră că spitalele existente ar trebui dărâmate deoarece sunt extrem de vechi, cu circuite complet depăşite, precizând că trebuie făcute spitale noi, dar în locul celor care există, relatează news.ro.
De Redactia Observator la 06.03.2023, 14:20Cosmin Alexandrescu atreg atenţia că spitalele din România au fost făcute în anii 70, când era altă populaţie, dar şi altă demografie.
"Planul de paturi şi spitalele din România au fost făcute în anii 70, când aveam cu totul altă populaţie, 22 de milioane în creştere, ajunseserăm la 23 de milioane imediat după Revoluţie, cu o altă demografie, numărul tinerilor era mult mai mare ca în prezent deoarece tinerii de astăzi sunt plecaţi peste hotare. Noi în realitate avem o populaţie de aproximativ 16 milioane de locuitori, o natalitate în prăbuşire, iar spitalele pe care le avem, în realitate, ar trebui rase toate pentru că sunt extrem de vechi, cu circuite complet depăşite. Trebuie făcute spitale, dar în locul celor care există şi readuse ţinând seama de modificările demografice care există. Sunt zone întregi din ţară care au fost depopulate", a spus Cosmin Alexandrescu.
El a propus să existe o colaborare între medicul specialist de ambulator şi medicul de familie. "Cred că problema este mare atât la nivelul medicilor de familie, dar în unele judeţe e mult mai mare la nivelul medicilor specialişti de ambulator. Avem judeţe în care avem unul maxim doi medici specialişti pe o anumită specialitate, de exemplu, diabetologia, reumatologia sau altele. Pacienţii aceia unde se duc? (...) Am propus ca medicina să se apropie de pacient, să existe o posibilitate care astăzi nu există de colaborare a medicului specialist de ambulator cu medicul de familie pentru a putea să integrăm serviciile medicale acordate pacienţilor cât mai aproape de ei în aşa fel încât să nu aglomerăm spitalele. Deocamdată nu există niciun răspuns", a mai declarat preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator.