Un bărbat vaccinat cu Pfizer a primit din greșeală la rapel o doză Moderna: ”Astăzi am devenit un cobai mai aparte”
Un bărbat din Bucureşti a primit, miercuri, la doza de rapel vaccinul Moderna, deşi la prima doză a fost vaccinat cu seful Pfizer. Bărbatul a spus de câteva ori în centrul e vaccinare că a fost vaccinat cu Pfizer prima dată şi chiar avea asupru sa adeverinţa de vaccinare, însă a fost ignorat.
De Redactia Observator la 17.03.2021, 21:25Abia după ce a fost vaccinat şi sistemul dădea o eroare, neputând valida vaccinarea cu Moderna, asistentele şi-au dat seama de greşeală. Bărbatul afirmă că, deocamdată se simte bine. ”Astăzi am devenit un cobai mai aparte, pentru că am primit un rapel de la Moderna după ce pe 24 februarie fusesem vaccinat cu Pfizer. S-a greşit, apoi iar s-a greşit! Am ajuns în centrul de vaccinare numărul 5 de la RomExpo, am completat documentul de la recepţie, am fost trimis la cabinetul numărul 21. Prima greşeală! Cel care m-a repartizat, m-a trimis la un cabinet unde se făceau doar vaccinuri Moderna, deşi pe listă, în dreptul numelui meu, scria Pfizer. La cabinetul numărul 21 m-au preluat două doamne asistente, le-am arătat că am şi adeverinţa de la vaccinarea din 24 februarie la mine, m-au lăudat că o am în condiţiile în care majoritatea pacienţilor nu o mai aduc la rapel, însă nimeni nu a mai verificat că pe ea scrie Pfizer. Una dintre doamne m-a căutat în sistem, cealaltă mi-a făcut doza de vaccin, pentru ca apoi să realizeze că aplicaţia dă eroare şi că nu poate fi confirmată vaccinarea. Motivul? Rapelul nu corespunde cu tipul de vaccin făcut la prima doză. Mi-a dat imediat seama despre ce s-a întâmplat, însă în acel moment deja presam cu un tampon de vată pe locul vaccinării”, a scris, miercuri, bărbatul pe Facebook.
Asistentele ar fi încercat să mușamalizeze cazul
Bărbatul povesteşte că asistentele s-au panicat şi au chemat un medic. ”Eu mă gândeam deja că am o revistă de predat şi tururi de făcut în weekend şi că nu mi-ar prinde bine nişte spitalizare chiar acum. A venit domnul doctor, mi-a spus că nu se va întâmpla nimic, că nu sunt primul care a trecut prin asta (!!!), dar că din păcate nu îmi poate fi eliberată o adeverinţă de vaccinare. Unless... dacă sunt de acord să treacă îmi sistem că mi s-a făcut tot Pfizer şi astfel poate închide cazul, iar eu mă pot bucura de beneficiile complete ale unei persoane vaccinate. POFTIM?! Mi-am ieşit din fire. Am cerut să vorbesc cu şeful centrului de vaccinare. S-a prezentat o doamnă doctor care, auzind că sunt diabetic, m-a întrebat dacă, ca să o citez, «sunt pe insulină» şi că n-ar trebui să fie nicio problemă că mi s-au făcut două doze din două vaccinuri diferite”, a mai povestit bărbatul.
Acesta a explicta că, într-un final, nu a primit adevernţă de vaccinare. ”Nu am primit niciun document, nu am fost bifat nicăieri în sistem. Însă nici nu pot repeta vaccinul anti Covid decât când se va face un nou val de imunizări pentru cei vaccinaţi. Când va fi, dacă va mai fi. Am fost şocat să văd cu câta lejeritate şi superficialitate a fost gestionată această situaţie. O mustrare la domul de la recepţie, una la doamnele asistente şi gata. De parcă nu este suficient că suntem oricum într-un mare întuneric cu aceste vaccinuri şi am acceptat de bunăvoie să ne vaccinăm cu nişte seruri experimentale, ale căror efecte adverse poate vor apărea peste ani şi ani. Şi nu sunt singurul care a păţit asta, dar se pare că nimeni n-a învăţat nimic”, a mai scris bărbatul.
Acesta a precizat că deocamdată se simte bine şi a făcut și o glumă: ”Deocamdată mă simt bine. Chiar sunt în măsură să fac comparaţii între cele două: locul injecţiei doare mai puţin la Moderna decât la Pfizer. Mă poate ajuta cineva şi cu o programare la AstraZeneca, să îmi fac o părere completă?”. Acesta este al doilea pacient care a fost vaccinat la rapel cu Moderna, deşi primise prima doză de la Pfizer. Primul caz a apărut în 9 februarie, la un bărbat din judeţul Gorj.
Andrei Baciu, secretar de stat: Nu va avea probleme medicale
Deși nu a confirmat și nici nu a infirmat informația, Andrei Baciu a spus că din punct de vedere medical, tânărul vaccinat greșit nu riscă probleme de sănătate.
„Din punct de vedere medical, din punct de vedere științific nu e absolut nicio problemă, însă nu trebuie să înțelegem că este recomandabil să se întâmple așa ceva sau măcar că este acceptabil. Nu trebuie să se întâmple astfel de chestiuni pentru că regimul de administrare a dozelor de vaccin este foarte clar: prima doză efectuată trebuie să fie la fel cu rapelul. Nu se pot încurca dozele între ele. Vom monitoriza și investiga acest eveniment, dar medical pentru acea persoană să știți că nu e niciun risc din punct de vedere medical”, a spus Andrei Baciu, la Antena 3.