20 de oi au murit pe loc, iar 15 au fost rănite în timp ce traversau un drum naţional din judeţul Caraş Severin!
O maşină a intrat în plin în mica turmă, pentru că femeia aflată la volan nu a văzut animalele.
De Redactia Observator la 23.10.2017, 14:00O maşină a intrat în plin în mica turmă, pentru că femeia aflată la volan nu a văzut animalele. Ciobanii care le păzeau aveau doar două minilanterne cu leduri, pe care şoferiţa nu le-a văzut, din cauza ceţii. S-a trezit cu oile în faţă mult prea târziu şi nu a avut cum să frâneze. Din fericire, femeia a scăpat doar cu o sperietură zdravănă. Şi asta pentru că avea centura de siguranţă pusă. În schimb, maşina a fost avariată destul de serios. Potrivit legii, ciobanii trebuie să semnalizeze corespunzător, cu lanterne sau felinare, dacă vor să traverseze cu turmele, pe timp de noapte.