Antena LIVE

Curs valutar

A ignorat toate semnele de circulaţie şi a făcut praf o ambulanţă

Nici girofarul, nici sirena unei ambulanţe care mergea spre spital, nici semnul stop pe care-l avea în faţă nu l-a putut opri pe un şofer din Constanţa. S-a oprit însă cu maşina într-un şanţ de pe marginea drumului.

De la 12.12.2013, 09:10
WhatsApp
Vezi și:

A intrat în faţa salvării, iar şoferul acesteia nu l-a mai putut evita. Pacientul din spate a ajuns la spital cu o altă salvare. De salvare au avut nevoie şi paramedicii.

Autoturismul venea de pe un drum lateral. La un moment dat a întâlnit semnul de oprire. Şoferul însă nu a ţinut cont de el, se pare. Cel puţin aşa susţin martorii. A intrat în intersecţie cu viteză şi a izbit violent ambulanţa care circula pe un drum cu prioritate.

Din fericire pacientul nu a păţit nimic, dar membrii echipajului au avut nevoie la rândul lor să fie salvaţi.

Asistenta medicală a suferit un traumatism cranio cerebral şi un traumatism lombar, iar şoferul ambulanţei un traumatism de membru inferior.

Şoferul care a provocat accidentul s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culp şi a rămas fără permis.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ambulanta constanta ignorat social
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024