Antena LIVE

Curs valutar

Video

Criza paturilor ATI. În pragul celui de-al treilea val, autoritățile înmulţesc din pix locurile la Terapie Intensivă

Imagini incredibile cu pacienţi trataţi pe holurile spitalelor, secţii de ATI pline şi medici epuizaţi. Aşa arată ziua 369 a pandemiei. Tulpina britanică s-a extins în mai bine de jumătate dintre judeţele ţării, iar unul din patru români testaţi în ultimele 24 de ore sunt pozitivi. Decuplați de realitate, decidenţii înmulţesc din pix locurile la Terapie Intensivă şi caută soluţii de avarie.

De la 15.03.2021, 19:47
WhatsApp
Vezi și:

Spitalul Pantelimon. Martie 2021. Sunt imaginile care strigă disperarea şi neputinţa din spitale. Fără locuri la ATI, pacienţii sunt ţinuţi pe hol. Intubaţi în Unităţile de Primiri Urgenţe. Pentru Mihai, un pacient care a văzut moartea cu ochii, imaginile îi amintesc de coşmarul prin care a trecut.

Pacient: Aveam impresia că nu am aer, că mă sufoc. După nici măcar o zi am fost mutat la ATI.

Este doar unul dintre pacienţii din ce în ce mai tineri care ajung la Terapie Intensivă în valul trei al pandemiei.

Marius Leonte, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Braşov: Scade limita de vârstă. Vin foarte mulţi de la domiciliu în UPU şi apoi internaţi rapid în ATI cu saturaţie minimă. 

Pe acelaşi subiect

Octavian Jurma, epidemiolog: Tinerii răspândesc disproporţionat de mult infecţia categoria care se infectează cel mai des acum este categoria celor de 40-49 de ani în medie.

Tot tinerii sunt cei mai afectaţi de tulpina supercontagioasă britanică.

În două săptămâni, de la 8.300 de internaţi, numărul a crescut la peste 11.000, astăzi. Iar la Terapie Intensivă 1225 de pacienţi sunt în stare gravă. Asta în condiţiile în care, în toată ţara, sunt 1408 paturi ATI pentru pacienţii COVID. 

Virgil Musta, medic infecţionist: La noi sunt 12 paturi COVID-ATI. Toate sunt pline, cum se eliberează un pat, este ocupat de o persoană care stă în departamentul pre-ATI.

Marius Leonte, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Braşov: Noi din septembrie până acum rareori am avut sub 28 de internaţi, numărul maxim de paturi din ATI.

Oficialii înmulțesc miraculos numărul de paturi de la ATI

Din pix şi de la înălţimea funcţiei, paturile de la terapie Intensivă s-au înmulţit miraculos de la începutul pandemiei.

Ludovic Orban, fost premier: Cred că am depășit 1.500. Adică nu cred, sunt sigur că am depășit capacitatea de tratare la peste 1500 de paturi funcționale.

Fostul premier uită însă că dotările s-au făcut pe o infrastructură veche, iar reţelele de oxigen şi cele electrice au fost supraîncărcate. Aşa am ajuns să avem tragedii ca cea de la Piatra Neamţ şi de la spitalul Matei Balş din capitală. 

Sub presiunea valului trei, Florin Cîţu cere şi el o suplimentare până la 1600 de paturi. 

Nicușor Dan, primar București: În măsura în care dispun alocarea de locuri, de paturi, executăm. Locuri libere la ATI in spitalele noastre erau patru în aceasta dimineata

Andreea Moldovan, secretar de stat: Pe lângă paturile ATI din spitalele COVID, să avem acces la alte paturi ATI din spitalele unde infrastructura o permite.

Raul Pătrașcu, manager Spitalul Județean Timișoara: Ne va fi foarte greu să creștem acest număr. Toate celelalte paturi ATI pe care le avem, 53, sunt pline.

Astăzi, de urgenţă, ministrul Sănătăţii şi toţi cei responsabili în gestionarea crizei paturilor din spitale s-au întâlnit pentru a găsi soluţii.

Raed Arafat: Să le cerem spitalelor să aloce paturi pentru COVID, unele spitale să diminueze activitățile efective pentru pacienții care pot să mai aștepte încă câteva zile.

Anul trecut, pe 15 martie 2020, nu aveam niciun pacient internat la Terapie Intensivă. Eram în plină stare de urgenţă, decidenţii au scos Armata pe stradă şi nerespectarea regulilor era sancţionată drastic.

Între timp, ne-am relaxat. În noiembrie, vârful valului al doilea al pandemiei ne-a lovit din plin. Zilnic aveam peste 10.000 de infectări şi aproape 1200 de pacienţi în stare gravă la Terapie Intensivă.

N-am învăţat lecţia şi, în pragului celui de-al treilea val, am ajuns cu numărul cazurilor grave în acelaşi punct. Medicii din toată ţara caută soluţii. În Capitală, a fost adusă unitatea mobilă de terapie intensivă de la Piteşti.

Raed Arafat: În București, noi am adus prima unitate mobilă la Sfântul Ioan și se instalează și mai avem încă una în intenție să aducem la Babeș. Ar fi trei pe lângă cea de la Nasta. UPU sunt pregătite să păstreze bolnavii o perioadă, până le găsim loc.

Dr. Milena Man, șef secție COVID, Spitalul Pneumoftiziologie Cluj-Napoca: Valul trei a venit și e foarte probabil ca ceea ce e mai rău, urmează să vină.

Relaxarea şi nerespectarea măsurilor de protecţie ar putea să ne coste şi mai scump ca până acum. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

florin citu pandemie coronavirus paturi ati raed arafat
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024