Culorile toamnei, inspirație pentru fotografi
Toamna, poate cel mai fotogenic anotimp al anului, este bogată în peisaje absolut spectaculoase care încântă privirile oricui.
De Cătălin Moş la 02.11.2020, 17:22- Frumuseţea naturii rămâne un punct de stabilitate.
- Nuanţele galbene şi arămii ne îndeamnă zilele acestea la relaxare.
Oriunde v-aţi afla, covorul de frunze colorate şi foşnetul celor care plutesc prin aer, nu au cum să vă lase indiferenţi. Iar cei care profită din plin de această perioadă a anului sunt chiar fotografii, care ajutaţi de natură imortalizează adevărate opere de artă.
Într-o perioadă atât de agitată cum este cea prin care trecem, frumuseţea naturii rămâne un punct de stabilitate. Nuanţele galbene şi arămii ne îndeamnă zilele acestea la relaxare şi transformă peisajul ce ne înconjoară într-unul de poveste.
Explozia de culoare din ultima perioada atestă faptul că toamna este cel mai iscusit pictor. Peisajele superbe din jurul nostru încânta privirile tuturor, dar cei care se bucură cel mai mult de acest anotimp sunt chiar fotografii.
Sebastian Vasiu - fotograf: Toamna este cel mai iubit anotimp al anului. Este momentul in care natura capata cele mai multe culori. Este momentul de bucurie pentru fotografi si nu numai.
Galbenul, portocaliul şi arămiul frunzelor, care întregesc peisajul tomnatic, sunt adevărate muze pentru fotografi.
Adrian Stănică – fotograf: Cred că toți fotografii sunt de acord cu mine că toamna este cel mai spectaculos sezon. Natură capătă niște culori impresionante, iar pentru noi fotografii este în permanentă o continuă sursă de inspirație.
Pe lângă peisajele frumoase, iubitorii de drumeţii în natură încă se pot bucura de aer curat, relaxare şi temperaturi blânde înainte de venirea iernii.
Dacă aţi surprins imagini care pot deveni o ştire, ni le puteţi trimite pe WhatsApp la numărul 0722.699.800, pe pagina de Facebook Observator sau pe mail, la adresa observator.tv@digitalag.ro.