Se fac planurile de vacanţă! Destinaţia vedetă a verii 2017 va fi Spania
Chiar dacă afară e încă frig, agenţiile de turism de la noi au vândut mare parte din pachetele pentru vacanţa de vară. În Grecia şi Bulgaria, în plin sezon, cu greu mai găseşti locuri. Dar, anunţă specialiştii, destinaţia vedetă a verii 2017 va fi Spania.
De Redactia Observator la 17.02.2017, 10:00- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Chiar dacă afară e încă frig, agenţiile de turism de la noi au vândut mare parte din pachetele pentru vacanţa de vară. În Grecia şi Bulgaria, în plin sezon, cu greu mai găseşti locuri. Dar, anunţă specialiştii, destinaţia vedetă a verii 2017 va fi Spania.
Hotelierii turci fac anul acesta reduceri şi promoţii peste promoţii, dar chiar şi fără ele, românii n-ar spune nu unei vacanţe în ţara zguduită de atentate repetate.
Ca să fie siguri totuşi că nu rămâne fără muşterii, acest turoperator oferă, prin tragere la sorţi, o maşină unui turist norocos, care va cumpăra o vacanţă în Antalya. Şi preţurile au fost ajustate. În anumite hoteluri, vacanţele rămân la acelaşi preţ indiferent de perioada aleasă.
Şi Egiptul, o destinaţie evitată anul trecut de români, a revenit pe lista agenţiilor de turism.
450 de euro de persoană costă o vacanţă de o săptămână în una dintre cele mai căutate staţiuni ale Spaniei. Însă, marea surpriză a vacanţei de vară vine chiar de pe plaiurile noastre. 2017 ar putea fi un an extrem de profitabil pentru hotelierii din România.
Explicaţia e simplă: destinaţiile interne sunt alese de cei care au vouchere de vacanţă.
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism estimează că anul acesta o să cumpărăm vacanţe de 400 de milioane de euro cu aceste tichete. Mai ales dacă fiecare angajat la stat va primi voucherul de vacanţă de peste 300 de euro.