Două eleve au încercat să se sinucidă împreună!
Poveste dramatică la Piteşti, la sfârşit de an şcolar. Două eleve de clasa a IX-a au încercat să se sinucidă împreună, lângă curtea liceului în care învaţă. Fetele, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, au înghiţit câte un pumn de pastile
De Redactia Observator la 19.06.2015, 13:37Poveste dramatică la Piteşti, la sfârşit de an şcolar. Două eleve de clasa a IX-a au încercat să se sinucidă împreună, lângă curtea liceului în care învaţă. Fetele, în vârstă de 15, respectiv 16 ani, au înghiţit câte un pumn de pastile
Fetele au fost duse de urgenţă la Spitalul de Pediatrie din Piteşti. Medicii le-au făcut spălături stomacale iar, în acest moment, pacientele sunt în afara oricărui pericol. Nimeni nu a putut să afle de la ele ce-au avut în cap când au încercat să se sinucidă. Totuşi, suspiciuni există. Cele două fete sunt colege de clasă şi prietene. Au însă o situaţie execrabilă la şcoală.
Amândouă au terminat anul cu mediile neîncheiate la mai multe materii. Au lipsit prea mult de la cursuri iar profesorii nu au reuşit să le pună note suficiente. Iar cele pe care le-au luat erau oricum foarte proaste. Una dintre eleve se află în grija unchiului său după ce părinţii au plecat la muncă în străinătate.