O primăriţă din Dâmboviţa susţine că duşmanii au ataca-o cu o furculiţă ruginită: "Mă gândesc cu groază, fiind copii în maşină!"
Nu toate luptele politice se duc la cuţite. O primăriţă din Dâmboviţa s-a trezit, pe nepusă masă, cu o furculiţă înfiptă sub maşină.
De Redactia Observator la 21.11.2017, 21:42Nu toate luptele politice se duc la cuţite. O primăriţă din Dâmboviţa s-a trezit, pe nepusă masă, cu o furculiţă înfiptă sub maşină. Primul ei gând a fost că adversarii i-au făcut farmece. Convinsă că i-a fost pusă viaţa în pericol, femeia le-a transmis că vrăjile se pot şi întoarce.
Când a văzut furculiţa ruginită lângă furtunul de alimentare, femeia a înghiţit în sec. A crezut că e victima unui atac malefic, menit să-i pună cruce carierei de primar. "Celebra furculiţă a stat o perioadă înfiptă într-un mormânt, după care s-a furişat fix sub maşina mea." Georgeta Popa, primarul comunei Cândeşti, e fermă: "Am postat şi eu un mesaj sub formă de mesaj că nu mă tem."
Apoi a continuat cu postările pe facebook: "S-ar putea să se răzbune tocmai pe cei care au pus-o şi să-şi facă treaba, dar împotriva lor." E sigură că furculiţa a ajuns sub maşină aşezată de mână de om: "Este sigur pusă pentru că se văd urmele, au fost amprentele persoanei care s-a ridicat de jos."
Nu ştie cine i-a plantat obiectul misterios. Şi nici ce vrăji i-au mai făcut adversarii. A primit însă un avertisment de la Maria Câmpina, Regina Magiei Albe din România: "Am verificat în cărţile de tarot şi în globul meu. Această femeie primăriţă, la o sărbătoare însemnată, are o cumpănă mare."
Oamenii din comună sunt intrigaţi de întâmplarea stranie: "Vreun duşman, vreun duşman! Nenorociţi!" Dar femeia care le-a câştigat votul crede că putea să-şi piardă viaţa. Farmec sau nu, spune ea, furculiţa de sub maşină putea să o arunce în aer: "Mă gândesc cu groază dacă mi s-ar fi întâmplat ceva, fiind copii în maşină. În momentul în care făcea o scânteie, putea să ia foc maşina."
Mecancii auto încearcă s-o liniştească: "De multe ori, în tamponul de cauciuc se pot agăţa mai multe obiecte."
Până acum, primăriţa din Cândeşti nu a făcut plângere la poliţie. Dar s-a asigurat că furculiţa buclucaşă e departe de mâinile adversarilor.