Primarul din Târgovişte a găsit cea mai proastă soluţie pentru elevii care îngheaţă
În continuare, mii de elevi nu au căldura în clase şi îndură temperaturi de doar patru grade celsius. Ei au ieşit în stradă, în faţa prefecturii şi au cerut autorităţilor o soluţie
De Redactia Observator la 06.12.2013, 13:49Au primit una de la primarul Gabriel Boriga. Acesta a solicitat ministrului Educaţiei să amâne cursurile pentru că până în acest moment mai sunt 16 unităţi şcolare unde nu s-au montat centrale termice.
Elevii au protestat şi ieri din cauza frigului din clasele de curs, unde nu erau mai mult de 4 grade Celsius. Azi, temperatura a mai crescut, până la 10 grade Celsius, dar nici în aceste condiţii nu se pot ţine cursurile.
Directorii de licee spun că, pentru a se ţine cursurile, e nevoie de o temperatură optimă de 18 - 20 de grade Celsius.
Primarul Gabriel Boriga spune că intenţionează să monteze centralele termice, dar momentan nu a găsit o soluţie concretă.
În aceste condiţii, directorii unităţilor şcolare au găsit ei o soluţie de compromis şi au decis să transfere elevii la alte şcoli şi licee care au clase încălzite.