Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost reţinut
Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost reţinut miercuri, în dosarul în care este acuzat că a primit mită foloase de 30.000 de euro pentru intervenţii într-un dosar
De Redactia Observator la 21.01.2015, 08:03Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost reţinut miercuri, în dosarul în care este acuzat că a primit mită foloase de 30.000 de euro pentru intervenţii într-un dosar
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au audiat mai multe ore pe Ovidiu Puţura, iar în noaptea de marţi spre miercuri au emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând să ceară instanţei arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Ovidiu Puţura, judecător la Tribunalul Bistriţa, în prezent director la Direcţia contencios din Ministerul Justiţiei, a fost dus marţi dimineaţă la Direcţia Naţională Anticorupţie, de ofiţeri de poliţie, după ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere. Procurorii DNA i-au adus la cunoştinţă lui Ovidiu Puţura că este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă. Anchetatorii au făcut şi percheziţii la locuinţa lui Puţura.